Povesti de-o seara Mare foame de povesti. Televiziunile cauta prin toate colturile realitatii, incepand cu scara blocului, scociorasc, trag de par ceea ce gasesc, mai fac din tantar armasar. Povestea Povesti de-o seara
Mare foame de povesti. Televiziunile cauta prin toate colturile realitatii, incepand cu scara blocului, scociorasc, trag de par ceea ce gasesc, mai fac din tantar armasar. Povestea sa iasa. Irina Pacuraru se apropie altfel de ele. Ea le vrea "fara sfarsit". Vede viata ca pe o mare producatoare de intertextualitate, ca sa zic asa, de istorii ce asteapta sa-si ia locul una alteia. Intr-un fel, cu emisiunea ei, "Poveste fara sfarsit" (Romania 1) nu suntem departe de ideea care, de la Kurosawa la Nae Caranfil, lasa intamplarea pe seama imaginatiei diferitilor naratori, fiecare cu unghiul lui de vedere, cu fantezia lui. Autoarea, mereu in cautare de formule noi, isi invita oaspetii sa brodeze o continuare sau o intorsatura a unui destin, pornind de la un caz, sa-si inchipuie "cum si ce s-ar fi intamplat daca...". Bunul nostru D.I. Suchianu i-ar fi spus, cred, "povestea bis". Adica cea din capul nostru. Propunerea este indrazneata si seducatoare, in sine. Nu insa si lipsita de riscuri. Exista si povesti indaratnice, care nu se lasa scormonite. Viata insasi le-a scris impecabil. Nu suporta interventia imaginatiei noastre ulterioare. Am vazut, zilele trecute, un reportaj despre cazul unei minunate fetite adoptate de o familie de americani, un copil orfan de mama, cu un handicap (acum aproape de nebagat in seama), care a avut de infruntat unele greutati pana a deveni, pentru totdeauna, fiica celor de peste Ocean. Irina Pacuraru i-a invitat pe ziarista Cristina Bazavan si pe actorul George Mihaita sa fantazeze posibile scenarii ale celor traite de eroina, dupa plecarea din tara. Oarecum dezamagita de nespectaculozitatea presupunerilor celor doi naratori
