Lenesii sunt de doua feluri: facatori de nimic si facatori de valuri. Primii sunt lenesi puri, secunzii fiind impingatori de vant, un fel de suflatori in urechi de sefi. Am mai abordat, intrucatva, acest aspect, dar realitatea continua sa ma traga de maneca. Conlocuiesc cu asemenea personaje (egale-n varsta, grad, functie si solda) cu mine si nu ma pot impaca cu ideea ca suntem egali. Nu. Ei imi sunt superiori. Daca la misiuni nu merg, fiindca pot compromite institutia, daca sa faca ceva cu creierul si pixul nu primesc fiindca nu se pricep, daca in control nu-s luati, pentru ca se si ne fac de ras, atunci de ce iau solda egala cu a mea? Eu ma-mpaunez cu aprecierile sefilor, ei se lafaiesc in ignoranta acelorasi sefi. Eu nu mai am nici cele cinci ore de somn zilnice, ei se odihnesc en-gros. Eu nu mai am vreme de probleme personale si familiale, ei sunt abonatii stadioanelor, parcurilor si cafenelelor. Daca ridic problema in cine stie ce cerc (ca adunarile chiar cele fara ordine de zi s-au abrogat), sefii imi dau dreptate, dar imi fac, complice, cu ochiul: "Ce sa le ceri, daca-s prosti!" In alte cercuri, in care majoritari sunt ei, eu sunt pus la punct: "Ce, ba, te (refuz sa citez) grija de noi? Munceste, daca vrei glorie. Noi ne multumim cu ce avem!" Sa muncesc carevasazica!, ma trezesc gangurind, la fel ca si Lefter al lui Nea Iancu, perdantul din Doua loturi. S-atunci de ce sunt acuzat ca am reintrodus pedeapsa capitala cu stiloul si ca-i condamn la moarte, in scrierile mele, pe acesti facatori de nimic si de valuri? De ce, ca tot nu se-ntampla nimic? Lenesii sunt de doua feluri: facatori de nimic si facatori de valuri. Primii sunt lenesi puri, secunzii fiind impingatori de vant, un fel de suflatori in urechi de sefi. Am mai abordat, intrucatva, acest aspect, dar realitatea continua sa ma traga de maneca. Conlocuiesc cu asemenea personaje (egale-n varsta, grad, func