- Social - nr. 17 / 27 Ianuarie, 2004 Dupa 14 ani, ca orice om de rand dornic de a afla adevarul despre evenimentele din 1989, atat de imprevizibile si care uneori scapa de sub tutela logicului, ne punem in mod firesc multe intrebari despre ce s-a petrecut in alte locuri din tara imediat dupa ce cuplul Ceausescu a fugit cu elicopterul. Intr-o prima imagine, la televizor a aparut un grup sufocat de entuziasm care anunta sfarsitul dictaturii comuniste. Nu a fost zarit Ion Iliescu. De ce nu era in grup? S-a temut cumva ca va esua lovitura de schimbare a lui Ceausescu? A aparut numai dupa ce acesta a fost prins. De ce nu s-a anuntat prinderea acestuia? Poate ca nu au murit nevinovati destui pentru a se justifica Revolutia? Nu vreau sa lezez onoarea nimanui, dar la aceste motivate intrebari trebuie sa raspunda cei in cauza si care traiesc suficient de sanatosi si care nu au inca mintea alterata! Sunt sigur ca unul dintre cei care impun interdictia cunoasterii aspectului real al starilor evenimentiale de atunci, sunteti dumneavoastra, domnule presedinte. Eu apreciez faptul ca ati regretat sinuciderea sotiei generalului Stanculescu, dar nu pot accepta faptul ca acesta a ordonat foc in demonstrantii de la Timisoara! Ati subliniat "rolul in revolutia romana" a acestuia, dar eventual ati fi putut sa fiti explicit privind atitudinile generalului in episodul Timisoara, apoi in executarea cuplului Ceausescu si atitudinea de dupa aceste intervale. Prea repede ati intervenit in deciziile institutiilor juridice care i-au judecat pe cei doi generali, ma refer si la Chitac. Chiar nu aveti cele mai mici strangeri de inima, domnule presedinte, pentru suferinta mamelor indoliate, ai caror ochi plang necontenit de 14 ani? Care este sensul sacrificiului acestor tineri care au stat cu pieptul dezgolit in fata plumbului ucigas? Sa fim si seriosi, domnilor, nu se stie cine a tras in ei