Barbu Cioculescu s-a gîndit, probabil, că nu le-ar strica eventualilor săi cititori să se lase purtaţi printre articolele pe care le-a publicat după ’90 prin revistele literare şi de aceea le-a adunat într-un volum, apărut în 2003 la editura „Vremea” sub un titlu nepretenţios, Lecturi de vară, lecturi de iarnă.

Indiferent de anotimpul în care vor fi citite, textele semnate de Barbu Cioculescu, chiar şi selectate într-o carte, au farmec şi parfum de trecute vremuri, interbelice, dar şi deschidere către modernitate, prin antenele mereu direcţionate spre cotidian. Bineînţeles, ele au avut mai multă savoare în context, „la cald”, cum se spune în ziaristică, cînd constituiau fie cronici la cărţi ce i-au atras atenţia, fie evocări ale unor momente din istoria literară sau ale unor scriitori importanţi, fie cînd se refereau la stricta noastră contemporaneitate şi la peripeţiile celor ce o traversează, mai ales dacă aceştia sînt politicieni, oameni de vază, scriitori.

Trei par să fie secţiunile volumului: cronicile despre antologiile dedicate poeţilor români, dicţionarelor şi istoriilor literare, apoi cronicile la cărţile prietenilor (în general, congeneri) şi evocările consacrate unora dintre personajele proeminente ale istoriei literare, pe care, graţie vîrstei şi mediului de formare le-a cunoscut.

Judecînd după numărul antologiilor inventariate aici de Barbu Cioculescu n-am putea crede că literatura română mai suferă, cum se zicea la început de ’90, de lipsa instrumentelor de lucru, cel puţin în privinţa poeziei, antologatorii şi-au făcut datoria, ba mai mult, avem şi dicţionare şi istorii literare. Evident, orice antologie e subiectivă, iar Barbu Cioculescu, atunci cînd comentează tipul de selecţie, caută să înţeleagă criteriile aplicate, face statistici necesare şi conchide, de pildă, că o antologie nu poate fi decît o încerca