„Delavrancea nu respectă adevărul istoric”

În pagina de cultură a Cotidianului din 12 ianuarie, Veronica Gherasim stă de vorbă cu actorul Costel Constantin, protagonistul rolului Ştefan cel Mare din spectacolul lui Dan Piţa de la Teatrul Naţional din Bucureşti. Nu ştiu cum îşi concepe dl Piţa montarea, dar ştiu că piesa lui B. Şt. Delavrancea nu se numeşte Ştefan cel Mare, după cum ne informează autoarea comentariului (în care se cuprind şi opiniile actorului), ci Apus de soare. Costel Constantin e de părere că piesa e o „melodramă romantică” (adică un fel de Ruy Blas, nu e aşa?) în care Delavrancea „nu respectă adevărul istoric”. Actorul a ajuns la concluzia cu pricina nu răsfoind ediţia critică Delavrancea în care, în Note, este reprodusă documentarea minuţioasă a scriitorului cînd şi-a pregătit piesa. Printre texte era Istoria lui Ştefan cel Mare de N. Iorga, pe care Costel Constantin declară a o fi citit ca să-şi prepare rolul.

I-a plăcut critica pe care Iorga o face politicienilor vremii sale, autori de discursuri sforăitoare. Lăsînd la o parte cît de sforăitoare sînt discursurile politice ale lui Ştefan din piesa lui Delavrancea, ar trebui să fim mai prudenţi în astfel de caracterizări. De la ultimul spectacol cu Apus de soare – cu George Calboreanu în rolul principal – de la Naţional, n-au trecut 40 de ani, cum spune actorul, citîndu-l pe directorul său, Dinu Săraru, ci 46 bătuţi pe muche. Perspectiva lui Costel Constantin asupra domnitorului modovean e, aşa-zicînd, hamletiană: „Nu se ştie sigur cînd, pe la 11-14 ani, a asistat la uciderea tatălui său de către fratele acestuia, unchiul său”. De Ureche n-a auzit, dar ştie că domnitorul a fost „un om violent”. „Numai aşa pot fi conduşi oamenii”, conchide într-un pur stil medieval viitorul întrupător pe scenă al lui Ştefan cel Mare, convins că „noi trebuie să venim cu