Norocul Europei fost descoperirea Victoriei în insula nordică a Mării Egee la doi paşi de Bulgaria de azi.
Creată în secolul 3-2 î.e.n., ea este considerată cea mai mare capodoperă a spiritului grec, după unii chiar mai expresivă decât Venus din Milo descoperită în aceeaşi regiune, amândouă pe la începutul secolului XIX.
Ce e fascinant pentru noi e că Victoria... de la Samotracia, după alfabetul nostru, a fost executată şi înălţată doar la o jumătate de zi de mers până la vama de la Giurgiu cu un Mercedes în bună stare şi cu rezervorul plin (făcând bineînţeles un mic salt peste Egeea de la miază-noapte, o nimica toată).
Nu ştiu ce simbol al ei va avea planeta terestră când viitorii astronauţi ai mileniului următor se vor pregăti să iasă din galaxia noastră şi să stabilească acolo o frontieră nouă...
După părerea mea, alt semn mai bun pentru această gigantică acţiune nu va fi decât Grecoaica sublimă, femeia înaripată, cu vălurile făcute vârtej, imaterializate de forţa fantastică a sborului, şi care ţipă, abstract, desigur, că oştirea, mă rog neamul ei, specia umană, decapitată între timp, dar cu spiritul viu şi etern, a învins!
Vasăzică, Tracia. Halca orientală a Europei. Împărţită în Balcani, după primul război mondial, între Grecia, Bulgaria, Turcia şi noi, România... Noi, ce om fi fost, daci, geţi... Dar de ce ne-om fi numind noi astfel, când suntem mai vechi şi mai aproape de centrul geografic al invenţiunii artistice mondiale?
Nu ştiu. Ce ştiu sigur e că, după victoria lui Demetrios întâiul, noi nici nu existam de fapt ca popor, întrucât naşii noştri, romanii, cu latina lor, de la care vom suge vârtos, aveau să vină peste noi abia după vreo trei secole bune, invadând ţinutul de la nordul Dunării.
Ce-i sigur e că şi Pan, în epoca legendară, cu darul său fermecat
