Ultimul conflict armat cu nevastă-mea, Parfenia, l-am avut în urmă cu câteva zile din cauza manualelor alternative de istorie. Fiindcă m-am găsit eu deştept – când mă trezesc din somnul de după-amiază, de regulă am inexplicabile crize de inteligenţă şi infatuare – să-i spun că majoritatea manualelor respective sunt nişte... Şi i-am şoptit cuvântul la ureche. De ce la ureche? Pentru că acu’ vreo doi ani, în timp ce băteam un cui în perete, a sunat telefonul... Ridic receptorul, aud nişte paraziţi, o respiraţie grea, apoi o voce calmă de bărbat, dar categorică:
– Dom’ Stradivariu, dă mai încet cu ciocanu ăla, că-mi bruiezi televizorul!
Era vecinul de la parter – noi locuind la etajul 11...
În mod normal şi civilizat ar fi trebuit să-i bag pe fir o sacoşă de drăcuieli olteneşti coroborate cu înjurături româno-maghiare culese din Podişul Transilvaniei şi să-l las vorbind singur. Dar n-am putut. Am pus încet receptorul lângă telefon, m-am aşezat în genunchi lângă măsuţă şi, după ce mi-am scuipat de trei ori în sân conform eficientei metode strămoşeşti, am purces la zicerea unui „Tatăl nostru” cu speranţa că nu mă hăbăcisem de tot de cap. În poziţia respectivă m-a găsit nevastă-mea, Parfenia, care m-a întrebat cu glasul siropos – ca de obicei când îmi provoacă leziuni sufleteşti:
– Ce faci, dragule? Iar te-ai îmbătat ca un porc?
Desigur, comparaţia nu era lipsită de temei, deoarece avea o legătură de monolit cu lucrarea mea de doctorat intitulată: „Consumul de alcool şi beţia la porcine după prăbuşirea COMTIM-ului”. Dar, pentru orice eventualitate, m-am dat la ea şi i-am zis:
– Auzi, cocoană! Las-o-n Paştele mă-sii de zootehnie, că uite ce mi se întâmplă cu Pălăriosu’...
Şi i-am spus tărăşenia.
– Adică, cum? s-a mirat pe bună dreptate frumoasa mea doamnă* cu care ne
