În noaptea de 2 spre 3 februarie a anului 2001, Aglaja şi-a părăsit locuinţa, lăsînd în urmă-i uşa casei deschisă, proptită cu o mătură folosită la curăţatul zăpezii. Dimineaţa – Jens, prietenul şi partenerul ei de viaţă – descoperă absenţa Aglajei, îşi închipuie într-un prim moment că e plecată pentru o scurtă plimbare, cum îi era obiceiul, pe malurile lacului Zürich. Dar văzînd că întîrzie, porneşte în căutarea ei, la locul dinainte ştiut...
Cu expresia unei dureri abia stăpînite, privind din cînd în cînd direct în obiectivul camerei de luat vederi, Jens Nielsen povesteşte episodul ultim, cel mai tragic, al scurtei şi miraculoasei vieţi a unei artiste pe care marile succese nu au ocolit-o, ale cărei scrieri şi-au găsit instantaneu admiratori aproape necondiţionaţi.
Ce a împins-o pe Aglaja să se arunce în apele îngheţate ale lacului Zürich? Filmul care caută un răspuns şi la această chinuitoare întrebare se sfîrşeşte cu imaginea pontonului pe care Aglaja a făcut ultimii ei paşi...
Realizată de Ludwig Metzger, redactor, cineast documentarist la postul public de televiziune WDR din Köln, pelicula se intitulează, deloc întîmplător Hier Himmel – Aici cerul.
În moştenirea literară lăsată de Aglaja există o secvenţă premonitorie, s-ar putea spune, pe care autoarea o citeşte şi în film: un străin obişnuit să se plimbe pe malurile unor rîuri, descoperă într-o zi sub apă un bărbat în vîrstă purtînd pe piept, cu un lanţ petrecut în jurul gîtului, o tăblie cu inscripţia Hier Himmel – Aici cerul. Mirat, străinul îl întreabă pe cel aflat sub apă: Cum adică cerul? Bătrînul dă din umeri şi arată inscripia de pe tăblie...
Filmul cineastului german începe însă cu imaginea grotescă, macabră, a unui monstru-dragon, scos din decorul iarmaroacelor, imagine proiectată pe un fundal soror, un leit-motiv, reamintindu-ne d
