Desi afacerea cu alcool "negru" a lui Istvan e considerata de Marian Pasulea, seful Garzii Financiare, "cel mai clar caz de evaziune fiscala pe care il cunosc", dosarul a fost ingropat de Politia Harghita "Miercurea-Ciuc este o enclava fiscala!". Afirmatia apartine lui Romulus Dascalu, presedintele patronatului Garant, al producatorilor de bauturi alcoolice si a fost facuta zilele trecute, in cadrul unei conferinte de presa. Evitand sa pronunte nume, dl. Dascalu s-a plans ca nimeni nu se poate atinge de principalul producator si distribuitor de alcool din zona, care este, totodata si principalul evazionist. Acesta este mafiotul Csibi Istvan, cu firmele sale Neptun SRL si Harghita SA. Din cauza acestora si a unei firme concurente, evazionista si ea, afacerile cu alcool se fac, in cea mai mare parte, la negru, iar producatorii si distribuitorii cinstiti nu au nici o sansa de a prospera in zona. Afirmatiile d-lui Dascalu au fost confirmate si de Garda Financiara. Conform unor angajati ai acestei autoritati de control, firmele lui Csibi Istvan opereaza de mai multi ani in judetul Harghita, eludand legile tarii si tepuind statul de sute de miliarde de lei. Cu toate acestea, pe plan local, organismele abilitate n-au luat nici o masura. Probabil nu intamplator, seful Garzii Financiare harghitene, Moise Fluieras, a ajuns cel mai bogat dintre gardisti, cu o avere (declarata) estimata la peste 10 miliarde de lei. Anul trecut, dupa numeroase semnale primite pe diverse canale, conducerea Garzii Financiare a decis sa demareze o vasta actiune de control, cu comisari trimisi de la nivel central, vizand firmele Medvaia SRL (administrata de unul dintre locotenentii lui Csibi Istvan) si Harghita SA. Exista suspiciunea ca Medvaia producea si comercializa la negru cantitati industriale de spirtoase. In data de 11 iunie 2003, 4 comisari ai Garzii s-au prezentat la punctul de lucru al fir