James Dean e acel înger tînăr şi nevrotic care a căzut din Eden pe pămînt, în acea celebră cădere, a doua, din rai, căderea în contingent, în cotidian, din care nu s-a întruchipat nici jalea, nici Electra, poate o etică, precis o nevroză anxioasă. Angoasa e melancolia eternului, a Edenului părăsit şi pierdut pentru totdeauna. Revoluţia realizată de James Dean, la mijlocul deceniului 6, printre junii primi ai ecranului, e seducţia acestei angoase cu care rareori junele prim, vedeta masculină, bărbatul fatal de pe pînză, s-a gîndit să cucerească mulţimea de femei din sală şi de pe ecran. El miza pe văpaia din ochi, pe sărutul carnal, dispreţuind ideile prea complicate. El avea farmec, nu anxietate. El era îndrăzneţ, persuasiv şi tenace - rareori melancolic. El era pătimaş - nu apatic, nu abulic. El avea echilibru serios - niciodată nu apărea sucit ("Sînt eu sucit?", întreabă mereu Dean.) "Nebunia" lui era decorativă şi simpatică, săgetînd inima angelului radios care avea drept la două sau chiar la o şovăire cînd se afla la un pas (sau la Est) de fericire. James Dean a adus şi a pus în circulaţie un alt tip de armament, a proliferat o altă cursă a înarmărilor masculine; el a fost o rachetă nemaivăzută pe cerul alb-negru, străbătîndu-l ca un meteorit, înnebunind fetele şi chiar doamnele care uitaseră de Hamlet, Werther şi Peciorin, junii primi cu care literatura - cu mult înaintea cinemaului - realizase fascinaţia psihoastenicilor. De la Dean încoace, tinerii bărbaţi, pentru a mă exprima ca în romanele sec. 19, s-au modificat esenţial. El a deschis drum pentru Mastroiani, Cybulski, Delon, ca să nu insist cîte îl leagă chiar de Batalov şi mai ales de acest frate al său, din Est, Daniel Olbrzyski. În afara măştii de înger revoltat, nesupus, persecutat sistematic, în veşnic conflict cu Tatăl, incapabil de alte pacte decît cele cu sine însuşi, deci precare, frumos me