Andreiana Mihail a terminat filozofia în România, iar apoi a plecat la Paris, la Sorbona (Universitatea Paris I), unde a studiat filozofia artei. Este una din iniţiatoarele unui proiect cultural, "Atterrissage", care va trimite la Paris, în perioada 11.02-1.05.2004, cîţiva tineri artişti români, împreună cu lucrările lor. Prin urmare, 14 artişti şi 200 de lucrări vor vedea, în această primăvară, capitala Franţei. Şi, ceea ce este încă şi mai important, Parisul îi va vedea pe ei. (C. P.-B.)
Cînd ţi-a venit ideea acestui proiect? Acum două luni. Împreună cu doi prieteni, am hotărît să punem bazele unei asociaţii - "-esco art contemporain" - care să promoveze, printr-o galerie mobilă, tinerii artişti români în spaţiul european. (Numele asociaţiei noastre,
"-esco", trimite la terminaţia numelor de la noi - Ionesco, Enesco etc. - şi le-a sunat foarte bine francezilor.) Acum, cu integrarea în Europa, ne-am gîndit că ar fi un moment foarte bun pentru o astfel de acţiune. Mai ales că arta contemporană românească nu e foarte bine cunoscută dincolo de graniţe. Pentru occidentali, arta românească s-a oprit la Brauner sau la Brâncuşi, după care a urmat o perioadă de 50 de ani de pauză. De exemplu, bulgarii îl au pe Christo, artistul care împachetează tot felul de edificii celebre - şi el e foarte cunoscut în Europa Occidentală. Noi nu avem un nume la fel de celebru. Cine sînt ceilalţi doi prieteni? Unul este Dan Horja, care a făcut pictură şi a fost unul din fondatorii Galeriei de Interese. Şi mai este Raluca Barb, care stă la Paris de şase ani, unde a făcut un DEA la Universitatea Paris VII cu Julia Kristeva. De unde primiţi bani pentru finanţarea proiectului? Pe partea financiară, încă mai aşteptăm nişte răspunsuri. Deocamdată, avem susţinerea firmelor Eurotime şi Mondial Assurance, care ne-au pus la dispoziţie biletele celor 14 artişti, asigurările medicale