Pînă acum, singurul reprezentant al unui guvern străin care a luat atitudine în problema libertăţii presei româneşti este ambasadorul SUA, Michael Guest, care a condamnat agresiunea asupra lui Ino Ardelean într-un discurs adresat jurnaliştilor pe 18 decembrie. Declaraţia lui Guest a arătat cît de importantă este presiunea internaţională. Abia pe 23 decembrie Adrian Năstase a condamnat atacul la 3 săptămîni după eveniment, ca urmare a protestelor jurnaliştilor din toată lumea. Delegaţia UE şi statele membre ar trebui să urmeze această cale şi să le dea de înţeles guvernanţilor români că ţara lor nu va putea fi admisă în UE pînă cînd nu vor fi respectate standardele UE privind libertatea presei. Simpla încheiere a negocierilor privind acquis -ul comunitar nu este suficientă, atîta timp cît implementarea propriu-zisă este deficitară. Se impun patru măsuri. Mai întîi, o anchetă oficială (în colaborare cu ONG-urile) în privinţa atacului asupra lui Ardelean şi a altor ziarişti. Apoi, ar trebui ca guvernul să-i împiedice pe liderii politici locali să abuzeze de autoritatea lor folosind instituţiile

de stat pentru a hărţui media independentă. În al treilea rînd, se impune un control real asupra banilor publici investiţi în reclame, reglementat prin lege şi transparent. În al patrulea rînd, CNA-ul ar trebui reconstituit ca organism cu adevărat independent şi în afara controlului politic, care să acţioneze strict în limitele legii. Experienţa a arătat că guvernul României reacţionează mai curînd la presiunea internaţională decît la criticile din interior. Este foarte sensibil la orice ar putea afecta intrarea ţării în UE în 2007 şi va fi cu atît mai mult în anul electoral. În consecinţă, UE ar trebui să insiste ca aceste patru măsuri să fie considerate condiţii ferme de aderare. Procedînd astfel, îşi va aduce o contribuţie valoroasă la libertatea, pe termen lung,