- V rei să spui că tu nu lucrezi la negru? - Nu. - Ori minţi, ori eşti prost... - Nu, pur şi simplu m-aş complica prea mult şi nu am timp de asta - îi explică amicul meu, om de afaceri prosper, dar (cît se poate de) cinstit. - Aiurea! - se mulţumeşte să replice interlocutorul său, om de afaceri şi el. Şi discuţia se opreşte aici. De fapt, are dreptate să nu mă creadă - îmi explică în privat amicul. Într-un fel e mult mai greu să faci afaceri legale. În nişte limite rezonabile, vreau să spun, că perfect legale este imposibil. Ieşi din business. Tot ce poţi să faci, eventual, este să nu cotizezi. Direct, vreau să spun, cash, căci altfel nu există zi în care să nu trebuiască să faci cîte un serviciu sau altul, fără de care ţi se închid toate uşile. În fiecare dimineaţă spaima mea este că va bate cineva la uşă şi îmi va spune: "Gata, te-am lăsat să-ţi faci plinul, de acum ori cotizezi, ori te-am ras! Şi, sincer, nu ştiu ce-aş face în acest caz..." După care îmi dă detalii cu multe "bip"-uri, pe care nu mai pot să le reproduc. Încerc să rezum, vorbind despre corupţie şi amintind că, după nu ştiu ce statistică europeană, România stă cel mai bine la acest capitol. Îmi rîde-n nas: Ce corupţie, dom'le? Asta nu înţeleg ăştia, la noi nu mai e corupţie, e cleptocraţie! Rîd cu poftă, căci termenul îmi place la nebunie. Cineva ar trebui să-l ia în serios şi să scrie un articol de dicţionar, documentat şi conceptual. Căci amicul meu are dreptate, la noi nu este doar mai multă corupţie, ci alt fel de corupţie, structurală, alcătuind un sistem social cu mecanismele şi normele sale specifice. Ani de zile, transferul masiv de proprietate de la stat la privat, care condiţionează orice tranziţie postsocialistă, a fost controlat de un soi de criptocraţie , dacă se poate spune aşa, o echipă ocultă acţionînd din umbră,

de care Securitatea nu era tocmai străină. Criptocraţia a tr