O scrisoare

de la Teodor Baconsky Scumpă Redacţie, Aşteptasem impacient apariţia "seriei noi". Daţi-mi voie să exploatez aura mea de veteran dilematic pentru a vă s(u)pune, mai la vale, cîteva impresii personale de lectură. Încă de la primele sale numere, Dilema veche seamănă cu un soi de Dilema liberă: e limpede că redactorii, colaboratorii versaţi, precum şi cei de ultimă oră celebrează - cu o legitimă jubilaţie - festivitatea dezinhibării verbale & politice. Publicul fidel Dilemei - care îi preţuieşte şi mai mult autorii o dată cu emanciparea lor de sub "jugul" bugetar - a putut cu siguranţă observa modificarea de ton, rebotezarea ludică a rubricilor, înmulţirea fandărilor critice şi mereu mai corpolentul apetit pentru expresia neaoşă (în penumbra căreia se răsfaţă, impenitent, şi cîte o francă porcărioară). Aşezată pe propriile picioare, gazeta va face loc publicităţii, în timp ce echipa va fi nevoită să selecteze grijuliu temele, semnăturile, nivelul zgomotelor de fond şi gesticulaţia pavloviană numită "marketing"... E sigur că tinerii cititori vor aprecia acest viraj, aşa cum e de presupus că lectorii mai copţi - uşor depeizaţi - vor strîmba din nas. Structura audienţei va suferi evoluţii în consecinţă. Dilema veche va fi probabil mai gustată prin universităţi sau în mediile profesionale hi-tech, dar se va rări pe noptiera intelectualilor venerabili, decepţionaţi de frivola gramatică a "concurenţei". Procese cît se poate de fireşti într-o lume "deschisă"... spre atîtea orizonturi nebuloase. Mi-ar displăcea totuşi să observ că orientarea de elită, cultivată la începuturile publicaţiei, dispare treptat în gaura neagră a "pieţei". Şi nu scriu asta gîndindu-mă, prăpăstios, la eventuala insularizare a "polului plus", sau, dacă vreţi, la transformarea "Turnului înclinat" într-unul de fildeş. Sînt sigur că, în pofida schimbării de registru juridic şi a c