O vorbă găunoasă, bună de spus cînd eşti în pană de imaginaţie. Sau mai mult decît atît, dacă e să ne uităm care este ierarhia agendei electoratului român. Întrebaţi care este problema personală care-i preocupă cel mai mult, răspunsul cel mai frecvent ales dintr-o listă cvasi-exhaustivă este "sănătatea mea" (33%, urmat de "veniturile familiei" - 22%). Mai departe, întrebaţi cît de preocupaţi sînt de o serie de posibile probleme ale României, se detaşează un set de patru probleme faţă de care se declară preocupaţi mai mult de 90% dintre concetăţenii noştri: inflaţia, calitatea serviciilor medicale, sărăcia, nivelul taxelor şi impozitelor (notăm, în treacăt, că integrarea europeană şi în NATO se situează în coada listei de priorităţi). În faţa acestor informaţii, orice politician (aflat la guvernare sau în opoziţie) ar trebui să nu aibă somn înainte de a găsi o soluţie de aducere a sistemului public de sănătate la un nivel decent. Sistem a cărui stare de sănătate pare a se agrava pe zi ce trece.

S-ar putea obiecta că îngrijorarea publicului faţă de calitatea serviciilor medicale e mai mult o problemă de imagine. Că, la urma urmei, medicina românească a dat dovadă de performanţe remarcabile, că medicii români, iată, întreprind operaţii cu caracter de unicitate cot la cot cu somităţi mondiale, se pot cita oricînd contribuţii remarcabile în forumurile elitei ştiinţei medicale mondiale (nu zîmbiţi, nu este vorba despre personajul la care vă gîndiţi) etc. Dar nu aici, sau nu mai ales aici, este problema. Serviciile medicale nu includ doar actul medical în sine. Am avut nefericita ocazie ca, în lunile din urmă, să observ pe viu ce înseamnă să apelezi la sistemul public de asistenţă sanitară. Am văzut cum bolnavii (suferinzi de o boală neiertătoare şi veniţi din toate colţurile ţării) sînt nevoiţi să se aşeze cu mult înaintea răsăritului soarelui la cozi în faţa c