Din cîte îmi aduc aminte, Casablanca a ieşit pe locul 1 în topul celor mai vizionate filme. Nu mai ştiu dacă pe anul 2000 sau în general. Cert e că face parte din acele cîteva filme care pot fi văzute, aproape la nesfîrşit, fie pe ecran, video sau computer, fără să te plictisească şi să pară desuete. Nu degeaba în multe din actualele filme romantice americane personajele aflate în depresie sau cu sentimente bulversate vin acasă şi se uită la Casablanca. Pînă şi Kusturica îl citează. Toată lumea ştie motivaţiile durabilităţii filmului lui Michael... Casablanca poate fi, însă, analizat şi din perspectiva unuia din principalele spaţii ale loisir-ului: barul. O mare parte a acţiunii se petrece în Cafeneaua americană a lui Rick. Localul e văzut ca o lume în mic: se învîrt pe-acolo francezi, ruşi, nemţi, arabi... Viziunea globalizantă nu mai aduce nimic nou în contextul actual, dar pe atunci putea fi o noutate. De asemenea, e un soi de purgatoriu: cei de acolo sînt în aşteptarea adevăratei libertăţi, pe care urmează s-o cîştige în drumul spre America. Nu degeaba cafeneaua lui Rick e americană şi firma ei poate fi văzută pentru prima dată din avion. Localul mai apare şi ca un spaţiu etic liber, la graniţa moralului şi socialului: se-nvîrt pe-aici reprezentanţi ai lumii interlope, care pun la cale afaceri necurate (e drept, cu un scop nobil: migrarea spre libertate). Tot aici se pot manifesta sentimente (precum cele dintre Elsa şi Rick) şi simpatii politice, chiar dacă sînt adaptate convenţiei aparente a entertainment-ului: rămîne celebră scena în care Victor Laszlo contracarează cîntecul nemţilor cu Marseilleza. Consumul se conturează ca un mod de viaţă. Majoritatea personajelor sînt introduse în cadru la masă, cu un pahar de băutură şi o ţigară alături.

Contează ce bei: se pare că e un fel de concurenţă între şampanie şi coniac. Şampania pare a fi marca perso