Comentariu politic după o idee poetică a lui Ion Mânzală "De unde mioriţa mă-sii ni se trage

să vegetăm în lîna cea plăviţă

cînd doar măgarul punctual mai rage

originar din cea mai umilită spiţă." Se schimbă lumea radical, ai zice. Iar semnul cel mai clar ar trebui să fie acela că politicienii noştri îşi schimbă rolurile cînd nu te-aştepţi, dînd cu tifla scenaristului care pusese temeinic la cale tranziţia. Din ziua-ntîi a facerii, pînă la judecata de apoi. Ce vremuri şi ce vraişte de-nceput! La căderea cortinei peste vechea dictatură, cererea de roluri era foarte mare. Tot aşa şi confuzia. Unii au crezut că se caută imediat un înlocuitor mai moderat pentru rolul "Ceauşescu". Un soi de dictator luminat, care să nu fi întinat idealurile socialismului. Membri CC-ului, care uitaseră să plece acasă după ultimul congres, s-au agitat în clădirea unde toate se făceau şi se desfăceau, doar-doar or găsi formula ideală: ba un Verdeţ, ba o verdeaţă, ceva care să nu lase biata ţărişoară fără "conducător". Bătălia cea mare a momentului a fost însă pentru rolul lui Iago. Nu cine să-l joace, ci cui să i se pună în spate nota de plată: Securităţii sau armatei! După lungi rafale de mitralieră, kalaşnikoave, ba chiar şi tunuri, o mare bibliotecă incendită, plus cîteva mii de morţi, situaţia s-a schimbat radical. Aveam de toate: terorişti, oraşe martir, salvatori ai patriei, plus un program de televiziune palpitant, care ne-a propulsat la statutul de vedete ale ecranului pentru cîteva luni bune, cu un rating pe care nu-l visa nici CNN-ul. Era o vreme cînd puloverele nu erau doar piese de îmbrăcăminte, ci roluri în toată regula care rimau teribil de bine cu funcţii serioase: de revoluţionar, de membru fsn, iar mai tîrziu cu cea de prim-ministru, ministru, prefect ori primar. În sfîrşit, s-a ridicat cortina, iar la rampă a ieşit în toată splendoare ei "lumea cea nou