În aceeaşi categorie de subiecte cu "cipuri pentru vaci" şi "anestezierea porcului", mult (şi adesea neadecvat) comentate, s-au aflat şi altele, care au stîrnit mult mai puţin interesul presei. Ele ar putea fi grupate sub acelaşi generic, "c-aşa vrea Europa!" - o replică simetrică, desigur, la binecunoscutul refren "c-aşa-i românul!". Am aflat, de pildă, că florile puse în comerţ vor trebui să poarte etichete cu denumirea speciei în limba latină. Unii gazetari au reţinut din asta că florăresele vor trebui să înveţe latineşte, ceea ce au şi anunţat cu nedisimulată satisfacţie. Nu s-a reţinut detaliul pozitiv că, în sfîrşit, florile vor avea etichete: acum n-au deloc, nici cu denumirea (fie ea ştiinţifică sau populară), nici cu preţul. După ce se va mai face puţină băşcălie, la un moment dat se va intra în rutina normei. Florile vor avea etichetă scrisă şi în latineşte şi nimeni nu va mai băga în seamă acest fleac. Numai că, la noi, prima reacţie faţă de ideea de reglementare conţine un amestec greu decelabil între teama de nou şi necunoscut ("ce-or mai fi vrînd de la noi şi cu asta?"), spirit de Gică contra ("lasă-mă, nene, în durerea mea cu regulile matale"), hlizeală gratuită ("auzi, Maricico, cum se zice, fă, tarabă pe latineşte?") şi refuz căpos, fără explicaţii raţionale, ca-n parodia lui Topîrceanu ("...Şi-l întreabă fără noimă / Pe agentul sanitar: / «Ce-ai cu noi, mă? / Pentru ce să dăm cu var?»"). O asemenea reacţie nu exclude însă adoptarea rapidă a reglementării, ca semn de modernizare şi de "intrare în rîndul lumii" şi ca "bază" pentru invidia celorlalţi ("ai văzut, bă, la Gogu, ce etichete occidentale şi-a tras?"). Reacţionăm în spirit rural şi conservator, la prima vedere, resimţind orice intervenţie din afara comunităţii "noastre" ca pe o agresiune ori o neplăcere, o încercare a cuiva de a ne scoate din ritmurile strămoşeşti. În acelaşi timp, exc