Schimbarea la faţă a României, visată de Cioran, era o transformare în alteritate. Ceea ce acum se întîmplă este o bizară transformare în identitate. Bizară pentru că termenul este contradictoriu, dar numai dacă este citit pe un singur nivel de realitate, în timp ce el redevine logic posibil dacă este citit ca acoperind mai multe niveluri. De la Rădulescu-Motru şi Ralea încoace noi considerăm adaptarea la orice situaţie ca o trăsătură definitorie pentru români. Eu cred că ea este, mai curînd, definitorie pentru acţiunile politice înfăptuite de forţe mici. Nu că cei mari ar fi totdeauna inflexibili şi intratabili, dar cei mici nu au încotro. Adaptabilitatea este un proces complex care implică un compartiment sudat la context şi sensibil la modificările acestuia, dar care nu implică defel omogenitatea procesului: părţi din comportament pot fi sincrone, altele nu. Reglarea parţială nu înseamnă dezorganizare, ori haos, decît pentru cei care trăiesc "utopia" rigorii, un soi de holism etic în care ceea ce afirmi marţi nu poate fi contrazis de ceea ce faci miercuri. Acest holism nu are însă nici un alt suport decît pe el însuşi: vrei să fii consecvent cu tine însuţi pentru că vrei acest lucru, pentru că vrei să fii identic cu tine, vrei să rămîi tu însuţi, dar acest voluntarism etic nu poate găsi o bază mai departe - excepţie fiind un Grund religios -, el nu se poate deci baza decît pe el însuşi, pe voinţa de-a fiinţa în timp. Tradiţional - filozofic sau religios - holismul şi voluntarismul se sprijină unul pe altul, dar nici aici, pentru această presupunere reciprocă, nu putem găsi un temei mai profund. Din nou, cele două atitudini sînt corelate numai pentru că întotdeauna au fost corelate. Nimic nu te împiedică, de exemplu, să te comporţi întotdeauna aşa cum vrei, fără a te sinchisi de faptul că uneori vrei altceva decît ai voit mai înainte. Sau că una spui la un