Amalgamul de figuri şi personaje reprezentînd clasa politică românească a ultimilor ani încearcă de ceva vreme o primenire de mai mare rîsul. Aşa-zise schimbări la vîrf cu Băsescu în locul lui Roman, Stolojan înlocuindu-l pe Stoica, Năstase căţărat în locul lui Iliescu, ameţeli legate de recunoaşterea internaţională, abureli cu alianţe şi scindări pe considerente doctrinare ori pragmatice. Într-o perioadă din cele multe în care doar ne-au dat impresia că vor şi pot să schimbe ceva, politicienii români, că altfel nu pot să le spun, au jonglat şi cu îndelungi promisiuni legate de modificarea sistemului de vot, prezentînd la început scrutinul uninominal pe post de mireasă virgină, pentru ca la scurtă vreme să abandoneze ideea şi, implicit, schimbarea ca pe o curvă bătrînă şi murdară. Cînd toate păreau să rămînă cum s-a stabilit, cineva a lansat ideea primenirii masive a corpului conducător prin injectarea unei doze puternice de femei apte să facă politică. Vîrf de lance a fost înfiptă degrabă vărsătoarea de truisme Lia Roberts şi după ea, ca într-o horă, s-a găsit să joace un partid PUR pregătit, vezi Doamne, să dea Capitalei şi electoratului ei o nouă generaţie de edili în frunte cu Monica Tatoiu. În mintea seacă a unora dintre cei care înţeleg schimbarea ca pe o pereche murdară de şosete întoarsă pe dos, doar-doar nu li s-o mai vedea jegul, alegătorul român e uşor de păcălit prin invocarea unei revelaţii în stare să te transforme peste noapte dintr-un nenorocit de antisemit într-un propovăduitor al virtuţilor mozaismului. E o listă lungă de pseudo-primeniri care s-ar putea încheia sau începe cu trista constatare că de ani mulţi defilează pe ecranele televizoarelor aceleaşi palide şi obosite figuri. Singurii care se agită să producă

o schimbare par a fi realizatorii de emisiuni supuşi sezon după sezon unui exerciţiu slinos de reambalare a cadavrelor politi