Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zapciii politici ai PSD

Publicat in Ziua Constanta, luni 2 februarie 2004 ·

Tot mai multe demisii din partidul de guvernamant

Seful Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului, Eugen Voineagu, considera ca a fost defaimat de angajatii primarului Radu Mazare * Inspectorii Corpului de Control al Primariei sunt utilizati ca instrumente de opresiune politica * Daca delegatia de la centru va da in continuare girul echipei Radu Mazare, cei demisionari vor face pasul inapoi * Numai in ultimele doua zile, la filiala Constanta a PSD au fost inregistrate peste 500 de demisii * Potrivit declaratiilor unora dintre membrii marcanti ai PSD, in Constanta sunt doua "aripi" care se lupta intre ele pentru a prinde conducerea * Aceiasi oameni mai spun ca, de la venirea lui Radu Mazare, statutul este efectiv calcat in picioare de toata lumea * Horia Bud, unul dintre membrii din conducerea PSD Constanta, spune ca Mazare incearca sa-i intimideze pe directorii din Primarie, facand din ei niste zapcii politici Cei peste 500 de membri demisionari din Partidul Social Democrat Constanta au cerut vineri seara demiterea sefului lor de partid, primarul Radu Mazare, si excluderea sa din partid. Afirmatia ii apartine lui Horia Andrei Bud, membru in conducerea Organizatiei municipale a PSD Constanta. Demisionarii considera ca Mazare are o atitudine "sfidatoare" si ignora prevederile statutului PSD "de acolo, din Brazilia, unde se bronzeaza la Rio". Aproape 300 de membri ai filialei locale a PSD s-au adunat, sambata dimineata, la sediul organizatiei municipale a partidului pentru a discuta cu liderul Gheorghe Dontu asupra actiunilor viitoare. Ei spun ca la aceasta ora, in Constanta, partidul este divizat in doua "aripi", situatie nefasta avand in vedere ca "prioritatea PSD este sa castige alegerile, si nicidecum sa fie dezbinat". Presedintele Organizatiei municipale a PSD, Gheorghe Dontu, a declarat ca intalnirea de sambata este o reactie la ce se intampla i

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale 2025. Lidera POT, Anamaria Gavrilă și fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, aşteptaţi la BEC

HotNews acum 2 ore
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, notează Agerpres. Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 4 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Cod galben de vânt puternic

Tribuna acum 18 minute
Patru localități din județul Sibiu se află sub avertizare cod galben de vânt puternic. În aceste zone viteza vântului va atinge la rafală 70 km/h. Administrația Națională de Meteorologie a emis în această dimineață o avertizare cod galben de vânt pu

Nouă pană de curent generalizată în Cuba, a patra în ultimele şase luni

News.ro acum 4 ore
O nouă pană de curent de amploare, a patra în mai puţin de şase luni, a afectat Cuba vineri seara din cauza prăbuşirii sistemului naţional de electricitate învechit al ţării, relatează AFP. În jurul orei 20.15 vineri seară (00.15 GMT sâmbătă), ”o pa

Keir Starmer l-a acuzat pe Putin că „nu ia pacea în serios”. Premierul britanic organizează sâmbătă un summit prin videoconferinţă la care participă şi Ilie Bolojan

News.ro acum 3 ore
Premierul britanic Keir Starmer l-a acuzat, vineri, pe preşedintele rus Vladimir Putin că „nu ia pacea în serios”, după ce Moscova şi-a exprimat rezervele faţă de armistiţiul cu Ucraina propus de Statele Unite. „Dispreţul total al Kremlinului faţă d

Trump recunoaște că a fost „puțin sarcastic” când a promis că va opri repede războiul din Ucraina

Mediafax acum 2 ore
Declarația a venit în cadrul unui interviu pentru emisiunea de televiziune „Full Measure”, în contextul în care, la 54 de zile de la începerea celui de-al doilea mandat al său, administrația Trump încă încearcă să medieze o soluție pentru încheierea

Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la noi acuzaţii

News.ro acum 2 ore
Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la un cap de acuzare modificat care include noi acuzaţii de muncă forţată, relatează BBC. Actul de acuzare suplimentar susţine că mogulul rap şi-a forţat angajaţii să muncească multe ore sub ameninţarea unor dau

Horoscop pentru sâmbătă, 15 martie 2025. Întâlniri și dialoguri se conturează pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Datorita banilor sunt posibile discutii aprinse in relatiile parteneriale, atat sambata cat si duminica. Se pare ca veniturile tale, fie stii numai tu de ele, fie fluctueaza atat de mult, incat apar neplaceri serioase in cheltuielile comune c

SUA intenţionează să impună restricţii de călătorie cetăţenilor din mai multe ţări. Pe listă, Coreea de Nord, Iran și Belarus

HotNews acum o ora
Un oficial american care a vorbit cu presa sub protecția anonimatului a declarat că administraţia Trump ia în considerare introducerea unor restricţii de călătorie pentru cetăţenii anumitor ţări. Potrivit unui memoriu intern obţinut de Reuters, pe l

JD Vance spune că Elon Musk a făcut greşeli la conducerea DOGE / Miliardarul a plecat cu Trump la Mar-a-Lago VIDEO

HotNews acum o ora
Vicepreşedintele JD Vance a declarat, vineri, că Elon Musk a făcut unele greşeli la conducerea Departamentului pentru eficienţă guvernamentală (DOGE), care acţionează pentru a reduce apartul federal, notează News.ro. „Elon însuşi a spus că uneori fa

Vremea

București
acum

17°
sâm.

15°/25°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

14°
sâm.

12°/23°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

15°
sâm.

12°/17°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°