După unii, televiziunile trebuie să informeze, să educe şi să distreze (ipoteza A). După alţii, scopul primordial este de a produce bani şi putere (ipoteza B). Indiferent de soluţie, e clar că nimeni nu poate face abstracţie de audienţe. Dacă nu te vede nimeni, degeaba te străduieşti. Ce să mai vorbim, televiziunea este o întreprindere dificilă. De ochii lumii trebuie să joci rolul generos al ipotezei A, iar de grija zilei de mîine te scufunzi pe traseul ipotezei B. Pentru cei din afară pare o nebunie fără şanse. Dar, cum viaţa depăşeşte întotdeauna meandrele teoriei, mogulii industriei catodice au găsit cărările secrete care te duc printre zăplazurile principiilor şi intereselor. Cea mai simplă formulă de a te face că faci e manipularea informaţiei. Cine ar credita astăzi documentare ca "Ion Iliescu - o viaţă pentru revoluţie", "Urşii îl salută pe Adrian Năstase" sau "Prietenul nostru - viermele de mătase"? Mai mult ca sigur, nimeni! Lumea vrea noutate, eveniment, semnificaţie. Telejurnalele atrag masele, drept care aici se plantează şi cea mai mare cantitate de circ. Doi ţărani şi-au dat în cap cu sapa, un necunoscut a fost tranşat de rapidul de Iaşi, un poştaş clujean a pierdut sacul cu pensii. Acestea sînt evenimentele aranjate strategic în prima parte a jurnalelor TV, acolo sînt trimişi vorbăreţii reporteri speciali ca să explice. Unde sînt zilele cînd Coşarcă şi alţi directori de ştiri se jurau că vor renunţa la faptul sub-divers? Din păcate, nici în fragila noastră ţară nu poţi fi sigur că ai destui morţi în fiecare zi. Existînd deci pericolul ca politica să ajungă prea "în faţă", s-au inventat formule de evazionism. Drept care, editorii de la Pro TV şi Antena 1 au introdus aşa-zisele materiale de "interes uman". E vorba de subiecte care n-au nici în clin nici în mînecă cu actualitatea, sînt veşnic valabile şi niciodată importante. Mai au elevii oracol