* Niki Ardelean, colonel în rezervă (România, 2004), de Lucian Pintilie E mare lucru să ai un cuscru şi un vecin ca Florian Tufaru (Răzvan Vasilescu). Dacă nu ştii să împachetezi nişte flori, el îţi arată. Dacă trăieşti cu ideea greşită că un birou se demontează cu ciocanul, el te corectează. Dacă ai chef să înveţi un cuvînt nou, el e omul de care ai nevoie ("Ştii ce-i aia mescalină?"). Dacă apreciezi o înmormîntare bine filmată, atunci îl chemi pe Flo: nu e o binecuvîntare? Dar el vine şi nechemat, îţi corectează şi greşelile cu care ai fi trăit în pace, te învaţă lucruri noi chiar dacă nu ţineai morţiş să le afli - e domnul Mitică Ştietot, de profesie deştept. E un coşmar. La un moment dat, el şi cuscrul său, colonelul Niki Ardelean (Victor Rebengiuc), au o lungă dispută despre momentul 23 august, în cursul căreia unica idee din capul lui Niki - acolo a acţionat armata - e îngropată sub talmeş-balmeşul din capul lui Flo: acolo a acţionat "cuvîntul care acoperă toate evenimentele istoriei", masoneria, şi Flo a adus "cărţile de bază" care-i probează spusele - Iorga, Castaneda, Remarque, ceva conspiraţii, puţin New Age - o listă caraghioasă şi o sinteză minunată a talmeş-balmeşului. Secvenţa e comică, dar îţi face părul măciucă. În primul rînd, îţi aminteşte cît mîl se poate aduna în unele minţi şi cum, în anumite momente (de exemplu, după 11 septembrie 2001) şi în anumite condiţii (precum cele pe care le oferă televiziunea), mîlul se poate revărsa, înecînd alte minţi. În al doilea rînd, asişti la demolarea unui om. Flo e acolo la înmormîntarea fiului lui Niki, filmînd, profanînd totul cu indicaţiile lui de regie. E acolo la despărţirea dintre Niki şi fiica acestuia (Dorina Chiriac), sabotînd momentul cu textele lui parodico-siropoase ("Cum se mai sfîşie inima de tată!"). Şi bineînţeles că a fost acolo la nunta fiului său (Şerban Pavlu) cu fiica lui Niki, dim