Ati propus ca tema a acestei prelegeri un subiect care m-a lasat, initial, cu desavirsire surprins: Cum ar trebui sa predam istoria in Romania1. Surprins, pentru ca titlul acesta trimite si la dorinta noastra, legitima, de a ne ameliora demersul educational, dar si la o dimensiune prospectiva care imi lipseste – si cred ca nu numai mie, ci si dvs., ca profesori de istorie ce sintem. Nu stiu cum va fi miine (adica peste un deceniu-doua) predata istoria in aceasta tara; am ceva banuieli, ceva temeri, ceva sperante – dar nu mult mai mult de-atit. De regula, profesionistii istoriei au suficiente probleme cu trecutul. Ma intreb in ce masura, cu ce drept si cu ce expertiza s-ar putea ei pronunta despre viitor, oricit de tentant ar fi acest lucru. Apoi, sint surprins pentru ca, in masura in care voi oferi un raspuns acestei intrebari generice, s-ar presupune ca fac parte dintre cei care stiu cum ar trebui predata istoria in viitor. Nu stiu sau, in nici un caz, nu mai bine decit cea mai mare parte dintre dvs., care de asemenea predati istoria in scoli, licee sau facultati.
Dar provocarea trebuie onorata si, in consecinta, va voi spune ca am pregatite doua raspunsuri: unul scurt, altul mai lung. Ma grabesc sa vi le prezint pe amindoua, mai inainte de a-mi da semne clare ca l-ati prefera doar pe primul.
Salariul, moartea pasiunii
Raspunsul scurt este: istoria ar trebui predata cu pasiune si cu onestitate. Ultimele doua cuvinte, altfel banale intr-un context similar, sint, de fapt, foarte pretentioase. Inainte de a ne aduna in aceasta sala, in timpul micului dejun, am purtat o discutie pe care probabil o vom relua si in pauza de cafea ce urmeaza: despre salarii. Este greu sa vorbesti despre pasiune profesorala cind salariile sint mici. Si este greu sa vorbesti despre salarii fara a cadea in politizarea discutiei2. Peste tot in lume, profes
