Paul Goma si-a postat pe Internet insemnarile anului 2003, intitulate Jurnalul unui „antisemit“. Comentariile pe marginea provocarii domniei sale nu se vor lasa asteptate. Intrucit ma vad mustruluit pe o pagina, in urma articolului meu din Observator cultural Nr. 185/2003, revin cu unele nuantari. Probabil inutile, stiind pe cine am neobrazarea sa „combat“ (ca despre dialog nu poate fi vorba, cf. pag. 248 din opul citat).
Exilatul parizian ma acuza ca sint indiferent fata de dinsul, ca-l judec si-l condamn fara sa ma intereseze de ce sustine el ce sustine, ca nu explic de unde rezulta ca ar fi anti-american, ca n-am habar de detaliile disputei, ca ar fi mai bine sa nu-mi dau cu parerea despre ce nu stiu etc. etc. Evident, dreptatea este de partea dinsului, ar fi o prostie din parte-mi sa nu recunosc. Numai ca...
Numai ca eu n-am scris un articol despre chestiunile cu care se rafuieste Paul Goma, ci un articol despre Paul Goma insusi! Paul Goma poate sa aiba sau sa nu aiba dreptate, nu sint eu cel calificat sa faca vreun comentariu. Pot, in ce ma priveste, sa-l asigur ca mi-am pus intrebarea „daca are sau nu dreptate“, dar nu despre asta era vorba. Fie ca vrea dinsul sau nu, Paul Goma este, deja, un personaj istoric, un reper, un nume despre care se poate discuta la infinit si la infiNET. (Apropo de Internet, PC si cele conexe: pasajele in care dl Goma se razboieste cu ele merita citite pentru umorul lor.
Dar afirmatia ca „Internetul este doar un mijloc de a transmite cultura scrisa“, cind exista deja nenumarate site-uri in care gasesti arta ce nu e posibila altundeva si altfel – animatiile Flash, bunaoara –, se inscrie in rindul prostiilor spuse de oameni celebri despre noutati tehnologice care au ajuns ulterior chestii de uz curent.) Insa a scrie despre om si opera sa presupune, cred eu, o indiferenta elementara, ce nu inseamna neapa
