Doar o abordare istorica depasionalizata e in masura sa inlesneasca intelegerea si definirea corecta a schimbarii petrecute in Romania in decembrie 1989. In viata societatilor, revolutia e o schimbare brusca de regim, o substituire, in general prin forta, a unui sistem de guvernare printr-altul. E ceea ce s-a petrecut in Europa central-rasariteana in 1989, in tarile satelite ale Uniunii Sovietice, unde regimurile totalitar-comuniste de tip sovietic au fost inlocuite prin regimuri pluraliste cu nuante diferite. Prin urmarile ei, transformarea a avut caracter de revolutie, independent de factorii care au provocat-o si de modalitatea implinirii ei, pasnica sau violenta.
Este neindoielnic ca aceasta rasturnare istorica s-a desfasurat cu concursul Uniunii Sovietice. Infranta in cursa armamentelor cu Statele Unite ale Americii in cadrul a ceea ce s-a numit Razboiul Rece, URSS a fost silita in anii 1985-1989 sa renunte la hegemonia instaurata asupra acestei parti a Europei la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial. In sens "negativ" - renuntarea la interventia armata menita sa impiedice schimbarea - sau in sens "pozitiv" - contributia "discreta" la pregatirea si infaptuirea schimbarii -, actiunea puterii sovietice sub conducerea lui Mihail Gorbaciov a fost necesara si decisiva.
Eliberate de cadrul de constrangere care a inabusit in trecut toate tentativele de eliberare - Berlin, 1953, Budapesta, 1956, Praga, 1968 -, fortele innoirii s-au impus si au inlaturat regimurile totalitare, prin miscari de masa sau prin simple actiuni de culise, lovituri de stat sau intelegeri la nivelul fortelor politice in competitie. Atestarea unui complot sau a unei lovituri de stat in cursul unui proces revolutionar nu ii altereaza acest caracter, conferit hotarator de rasturnarea regimului social-politic existent.
In orice transformare revolutionara se infrunta, ad
