Ioan Es. POP

Petrecere de pietoni

Cu un argument impotriva

semnat de autor

si o postfata de Dan C. Mihailescu,

Editura Paralela 45,

Colectia „Biblioteca romaneasca“,

2003, 84 p., f.p.

In poemul ’S un om ajuns din Petrecere de pietoni al lui Ioan Es. Pop conectarea la bacovianism („Asa ca ma-ntorc pe Oltetului 15, ma asteapta acolo un pat. Si cad,/ recad si numai tac din gura“, p. 52) e numai in aparenta fabricata. Disolutia jubilatorie a fiintei, impregnarea cu detaliile deziluziei creasera o dispozitie de vesela (mini)apocalipsa: „Daca as zice ca o duc grozav cu mine, as minti./ Daca as zice ca imbracat in altcineva as duce-o mai bine, as minti./ Dintre mincaruri imi place doar vinul. Daca pierd clipa imi arunc/ si ziua. Cind mi-e rau, imi este foarte bine…“ (p. 51).

Si deodata, ea, constringerea la model (reductia la arhetip) schimba fata poemului, ia fata ambalajului si plonjeaza direct in vertijul cel mai curat, cel mai intraductibil. Intertextul este folosit ca autolectura, ca verificare relativ timida a expectatiei/limitei formei, ca sondare nu a traditiei, ci a propriei poezii. In general, aluziile culturale functioneaza la acest poet fara vreo motivatie „anxioasa“ (bloomian vorbind), par intimplatoare, descoperite „pe traseu“, asumate fara prea multe comentarii, fara capacitare ironica si asa mai departe. Anxietatile sale fiind in alta parte, cuplarea la anterioritate, la orice fel de anterioritate este atinsa de aceeasi (con)stiinta a blazarii, daca nu direct a ridicolului, caci fisurarea lumii e premisa majora a oricarei experiente. De aici, de la stadiul nevrotic al perceptiei „infrapaginale“ porneste totul. Iar poemele nu-si propun sa refaca o ordine utopica (sint prea lucide pentru a incerca asa ceva), ci numai sa descrie elanurile neconvinse ale recuperarii sinelui, ale intilni