Primul popas obligatoriu in prima zi de lucru - bufetul Camerei Algoritmul politic de impartire a locurilor in conducerea Camerei Deputatilor face ca, in sesiunea parlamentara inceputa ieri, PSD sa se gaseasca in neplacuta pozitie de a pierde controlul in Biroul Permanent al Camerei Deputatilor. Pana acum, din 13 locuri in Biroul Permanent, PSD a avut 6, asigurandu-si, impreuna cu UDMR, si, cand a fost cazul, cu reprezentantul minoritatilor nationale, majoritatea necesara pentru a-si impune vointa in conducerea Camerei. PSD a putut astfel, in sesiunile trecute, sa impiedice dezbaterea unor motiuni sau infiintarea unor comisii de ancheta, cerute de partidele din opozitie. Negocierile purtate in anul 2000 au stabilit, pentru penultima sesiune a acestui mandat, ca PSD va ocupa, pe langa postul de presedinte - detinut pentru intreaga legislatura de Valer Dorneanu - doua posturi de vicepresedinte, un post de chestor si unul de secretar. Ovidiu Cameliu Petrescu, fost vicepresedinte PSD, a sarit din schema. In schimb, PD a castigat un loc de vicepresedinte, atribuit lui Radu Berceanu. Minoritatile nationale si-au pierdut unicul loc in Biroul Permanent. Liderul grupului, Varujan Pambuccian, a facut haz de necaz, anuntand plenul Camerei ca singura propunere pe care o are grupul sau este ca nu are nici o propunere de facut. Noua componenta a Biroului Permanent a fost validata prin vot secret cu bile, inregistrandu-se 305 voturi pentru. Valer Dorneanu, presedinte, Viorel Hrebenciuc, Constantin Nita, Corneliu Ciontu, Radu Berceanu - vicepresedinti, Tudor Mohora, Nicolae Leonachescu, Gheorghe Albu, Puiu Hasotti, secretari, si Alexandru Lapusan, Nicolae Vasilescu, Laszlo Borbely, Gelil Eserghep - chestori, vor asigura noua conducere a Camerei Deputatilor. Prezenta masiva in prima zi de lucru a acestei sesiuni i-a uimit pana si pe liderii grupurilor parlamentare. Indiferent de apar