Dupa ce citeste pe Internet numarul 204 al Observatorului cultural, Laurent Sorell imi scrie:
„Vraja florilor si leul lui Caragiale sarticolul meu referitor la iconografia bancnotei de un miliont se citeste aproape la fel ca o povestire a lui Gogol in care apar o multime de draci. Si dupa ce citesti rizind cu hohote, izbucnesti in plins.../ Iarta-ma ca nu recunoscusem gura-leului. Ori mi s-a tocit memoria, ori cea de pe bancnota este prea stilizata. Sau poate ca graficianul a operat modificari genetice pentru a o incadra in scopul simbolic“.
La care-i raspund:
Ai dreptate, in Romania nici „gura leului“ nu mai e cum trebuie.
Copii, obisnuiam sa facem urmatorul joc (atunci inocent, acum mi se pare o impudoare, impietate sau monstruozitate): luam corola intre degetul mare si aratator si apasam pe cele doua petale mari de tot. Floarea se casca larg, de i se vedea pistilul ca-n poza de pe ban. Prin urmare, orhideea pictata pe milion nu e stilizata, nici modificata genetic. Vaginala, ca orice floare, ea e doar abuzata putin, violata, forcepsata pentru a i se vedea intimul si ultimul maruntai.
Mai mult, marturisesc acuma o alta impudoare: in inconstienta, imoralitatea, iresponsabilitatea si lipsa de tandrete tipic infantile, dupa ce ne amuzam apasind des peste buzele florii, astfel ridiculizind „voracitatea“ largii guri de leu amarit, rupeam pistilul dulce si-l haleam.
Ce instincte de politicieni romani aveam, de pe-atunci! Caci nu deflorara ei leul national, in mod sistematic? Ba acuma vor sa-l si gravidizeze (cica „leul greu“!) la modul cel mai artificial! Oricum, dincolo de orice tertipuri, strategii, jocuri, domniile lor, precum grupurile de copii tembeli, nu fac nimic rau, decit… il halesc.
Dupa ce citeste pe Internet numarul 204 al Observatorului cultural, Laurent Sorell imi scrie:
„Vraja florilor si
