Dan Lungu nu este doar un energic scriitor (este iniţiatorui Clubului 8) şi jurnalist (a scris la Timpul şi la Monitorul de Iaşi), dar şi un sociolog de perspectivă, în prezent lector doctorand la Catedra de Sociologie şi Asistenţă socială a Facultăţii de Filozofie din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza“ din Iaşi.

Sfârşitul anului trecut i-a adus publicarea a două studii. Primul dintre ele, Povestirile vieţii. Teorie şi documente este o culegere de istorii orale, documentele fiind susţinute îndeaproape de aspecte teoretice, comentarii şi o critică a acestui tip de cercetare foarte la modă astăzi. Pentru cei care încă nu s-au lămurit pe deplin cum e cu istoria orală, primul capitol al cărţii este o foarte necesară introducere intitulată Despre uzul social al povestirii vieţii. A doua jumătate a cărţii ne prezintă o serie de documente orale despre viaţa de zi cu zi în întreprinderile socialiste. Cartea nu este o premieră. Astfel de studii însoţite documentar a mai publicat, dacă e să ne restrângem doar la Bucureşti, colectivul condus de Zsoltan Rostas, colectiv din care face parte şi Sorin Stoica, un alt foarte bun prozator al noului val. Val care pare să-şi aibă creasta la Iaşi. Merită reţinut acest aspect cum că doi dintre cei mai talentaţi tineri prozatori de azi sunt sociologi de formaţie. Dan Lungu mărturisea într-un interviu că literatura l-a ajutat mult în înţelegerea şi practicarea sociologiei, că „simţul observaţiei dezvoltat prin scrierea prozei îţi dă o acuitate benefică în sesizarea elementelor pertinente ale contextului social”, aşa cum şi „modul de a privi actorul social şi de a reconstrui complexitatea lumii sociale oferă sugestii preţioase prozatorului.”

Construcţia identităţii într-o societate totalitară este, aşa cum o şi subintitulează autorul, o cercetare sociologică asupra scriitorilor. După câte ştim, dintr-o astfel de