- Social - nr. 23 / 4 Februarie, 2004 Nascuta "la tara", in Bistra Muresului, avand un frate preot si unul calugar (diacon in manastirea din Toplita unde "a ucenicit" de la 15 ani), Simida a primit aceeasi educatie din familie (desi parintii provin din cu totul alt mediu, mama fiind barman ospatar, iar tatal, electrician CFR). In copilarie isi dorea "sa ajunga intr-un mediu plin de anturaj". Acum e invatatoare la Scoala nr.1 din comuna din care provine (dar si cursanta la Universitatea "Petru Maior" - studii superioare in invatamantul primar; institutori limba franceza). Are o casa mare, cu 7 camere, in care locuieste doar cu baietelul ei, foarte aproape de casa parinteasca. Desi provine dintr-o "familie instarita" (aparentele insala), nu are "fite" si a locuit 5 ani in internatul Liceului Pedagogic, tinand legatura peste ani cu fostele colege, in special cu doua dintre ele, plecate in America si Italia. In ceea ce priveste fostii profesori, ii sunt acum colegi, iar copiii o indragesc pentru ca stie inclusiv sa joace fotbal si sa danseze (in... Ansamblul "Ghiocelul"). A facut calatorii in Franta, Germania si Ungaria, iar in tara i-a placut Pasul Tihuta. Tot timpul a preferat viata satului, celei de la oras, considerand "aerul de la tara mai curat si mai respirabil", iar pentru munte are o adevarata pasiune. La doar 25 de ani (ziua ei e in 17 februarie) se poate spune ca Simida e o femeie implinita. IOANA FLOREA - Social - nr. 23 / 4 Februarie, 2004 Nascuta "la tara", in Bistra Muresului, avand un frate preot si unul calugar (diacon in manastirea din Toplita unde "a ucenicit" de la 15 ani), Simida a primit aceeasi educatie din familie (desi parintii provin din cu totul alt mediu, mama fiind barman ospatar, iar tatal, electrician CFR). In copilarie isi dorea "sa ajunga intr-un mediu plin de anturaj". Acum e invatatoare la Scoala nr.1 din comuna din care provine (dar