biografie

Tatăl lui Bujor Nedelcovici a fost arestat la şaizeci şi şase de ani, în 1958, şi condamnat la opt ani închisoare pentru criticarea regimului comunist. Ca urmare, Bujor Nedelcovici - care în acelaşi an absolvise Facultatea de Drept din Bucureşti şi îşi începuse cariera de avocat la Ploieşti - a fost trimis să lucreze pe şantier, la Bicaz. Abia după doisprezece ani avea să-şi redobândească statutul de intelectual, consacrându-se ca scriitor (romanul său de debut, Ultimii, apărut în 1970, a atras atenţia criticii literare şi a publicului prin descrierea melancolică a soartei vechii protipendade în România comunistă).

Deşi n-a făcut gesturi spectaculoase de contestare a regimului, Bujor Nedelcovici (născut la 16 martie 1939, la Bârlad) nu s-a putut adapta niciodată cu adevărat la situaţia din România, chiar dacă între timp a devenit membru al Uniunii Scriitorilor şi a fost ales secretar al secţiei de proză a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. Filmul realizat după romanul său, Zile de nisip, a fost criticat de Nicolae Ceauşescu însuşi, în 1983, pentru aşa-zisa “necunoaştere a tineretului patriei noastre”, de fapt pentru insubordonarea faţă de exigenţele propagandei de partid. În 1985, scriitorul a publicat alt roman, Al doilea mesager, la Paris, după ce încercase în zadar să-l publice în România fără să facă vreo concesie cenzurii. Fiind vorba de o parabolă despre raportul dintre scriitor şi dictatură, poliţia secretă l-a trecut pe autor pe lista neagră şi a început să-l supravegheze îndeaproape. În primele zile ale anului 1987, Bujor Nedelcovici s-a expatriat, stabilindu-se la Paris, unde se află şi în prezent. Întrebat de ce nu s-a întors în România, el a explicat că evoluţia situaţiei politice din ţara sa de origine l-a deziluzionat.

Requiem pentru o lume dispărută

@N_