Gripa aviara din Asia aminteste de epidemia similara care a afectat Europa, in 2003, dar producatorii din UE spera ca vor profita de criza concurentilor asiatici, intr-un moment in care industria europeana de crestere a pasarilor este marcata de ascensiunea costurilor.
Anul trecut, virusul care provoaca aceasta boala s-a raspandit la 255 de ferme din Olanda - al patrulea mare exportator de carne de pui din lume. Producatorii au fost nevoiti sa sacrifice aproape 26 de milioane de pasari, iar specialistii au banuit ca epidemia a provocat si moartea unui medic veterinar olandez.
Pana acum, tarile asiatice au confirmat 12 decese, iar fermierii au sacrificat milioane de pasari. Cercetatorii se tem ca virusul a devenit transmisibil intre oameni.
"Fermierii europeni trebuie sa faca anumite cheltuieli inevitabile, pentru ca de ele depinde eficienta intregii lor activitati. Aceste cheltuieli - in primul cele pentru achizitionarea cerealelor - cresc sustinut", a aratat Ben Gill, presedintele sindicatului britanic National Farmers' Union (NFU).
El a precizat ca numai dublarea preturilor la cereale, in 2003, va adauga in jur de 190 de milioane de lire sterline (346 milioane de dolari) la costurile producatorilor, cifra echivaland cu aproximativ 80.000 de lire sterline pentru fiecare ferma din tara.
"Productia de carne de pasare a scazut cu 7% in ianuarie, iar companiile producatoare de hrana pentru animale anunta noi scumpiri, in urmatoarele doua luni", a precizat NFU.
In Franta, producatorii spera ca impactul gripei aviare asupra industriei din Thailanda va influenta comertul international cu carne de pui, posibil in favoarea fermierilor din UE.
"Tarile asiatice afectate de aceasta criza isi vor reduce prezenta pe pietele internationale, ceea ce ar putea reprezenta colacul de salvare