Nici nu a inceput bine noul an, ca in Craiova s-a reluat goana dupa medicamente compensate si gratuite. Dupa ce o luna, bolnavii au avut satisfactia sa le fie onorate retetele la orice farmacie, acum sint nevoiti sa bata orasul in lung si-n lat, ca doar-doar or gasi vreo farmacista mai putin tifnoasa, sa le explice pe indelete de ce nu se elibereaza retete. Asta ca sa nu-i mai lase pe bietii bolnavi sa-si cheltuiasca aiurea banii si pe biletele de tramvai sau autobuz.
Pentru a veni in spijinul bolnavilor, farmacistii aveau obligatia sa afiseze la intrare lista cu unitatile farmaceutice care mai elibereaza compensate si gratuite. Spre disperarea celor chinuiti de boala, obligatia a fost ignorata de toti farmacistii.
De citeva zile, bolnavii craioveni umbla disperati dupa medicamente compensate sau gratuite. Daca ai o masina la dispozitie, te poti considera norocos pentru ca te misti repede si ajungi si la cele mai ascunse farmacii. Cel mai rau este pentru cei care depind de mijloacele de transport in comun sau pentru cei care merg pe jos.
Georgica Panescu, de 40 de ani, are handicap locomotor dobindit in urma unei interventii pe creier si a venit la Craiova tocmai de la Maglavit pentru o reteta gratuita.
Sprijinindu-se in cirje, femeia spune ca a intrat in peste zece farmacii si de peste tot a fost data afara. Disperata, Georgica s-a asezat in fata farmaciei si a inceput sa plinga. „Abia m-am tirit pina la Craiova. Nu mai stiu ce sa fac si incotro sa o apuc. Am fost si la CJAS sa-i rog sa imi spuna o farmacie care elibereaza retete. Dar degeaba, m-a dat gardianul afara fara sa ma asculte macar. Reteta costa cam sase milioane de lei si este pentru sotul meu, care sufera de schizofrenie paranoica. In fiecare luna trebuie sa ia cite 60 de pastile. Unde sa ma duc, ca nu mai pot sa fac nici un pas“.
Ion Popa, de 89 de ani, a venit d