- Social - nr. 24 / 5 Februarie, 2004 Senator de Arad, lectorul universitar doctorand Dorel Constantin Onaca este unul dintre cei mai cunoscuti, activi si simpatizati oameni politici de la noi, datorita firii sale deschise si implicarii in numeroase actiuni umanitare, cele mai celebre tinand de salvarea marinarilor romani, uitati, pierduti sau naufragiati pe marile si oceanele lumii. In egala masura generos, sustinator al atator proiecte cultural-artistice importante, Dorel Onaca nu si-a uitat insa nici o clipa adevarata vocatie, dansul fiind cel mai celebru discipol al comandantului Cousteau de la noi. Scafandru emerit el insusi, Dorel Onaca a creat o adevarata scoala de profil, dar mai ales a edificat faimoasa firma "Onacva", specializata in salvari maritime de tot felul, dar mai ales subacvatice. Asa incat editarea volumului de fata, "Scafandrii profesionisti", sub semnatura reputatului profesionist, apare acum drept absolut fireasca. Autorul isi subintituleaza cu modestie cartea "Manual-Partea I", subliniind ca este vorba de o prezentare destul de detaliata a activitatii de scafandru utilitar, rezultat al acumularii unei experiente vaste in domeniul scufundarilor (in apele raurilor, lacurilor, marilor si oceanelor lumii) de catre firma ONACVA. Autorul a sintetizat, practic, atat experienta sa directa, personala, cat si cea indirecta, transmisa de colaboratorii si angajatii sai, fosti sau actuali. Manualul prezinta in principal scufundarile utilitare sau de cercetare, efectuate in special pana la adancimea de 250 de feet (picioare), adica aproximativ 76 de metri, fiind de asemenea un ghid util si o sursa de informare unica despre activitatea de pregatire si formare pentru scufundari utilitare sau de cercetare. Paradoxal, Dorel Onaca este obligat sa sublinieze faptul ca toate punctele de vedere din carte nu constituie decat standarde interne ale firmei ONACVA, nec