De fiecare dată cînd te întîlneşti cu un escroc, simţi aripa imbecilităţii cum te mîngîie uşor pe creştet, precum o mamă pe fiul preferat. Cu nisip în urechi şi pîclă pe creieri, te laşi dus de nas cu bucurie. Fascinaţia ta pentru poveste te face să asculţi cu aviditate fabulările escrocilor şi să le dai de la tine veridicitate cît cuprinde. Te simţi în preajma lor ca în preajma povestaşilor din vechime. Plecarea lor te lasă ceva mai puternic decît tristeţea. Cu buzele umflate .

Am stat zile întregi pe Internet. Am deschis o bibliotecă de mică publicitate în sufragerie. Am citit seară de seară anunţurile cu o concentrare de traducător al lui Kirkegaard sau de tînără patiseră căutînd domn bogat din Germania. L-am găsit pe "vînd Fiat Regata Diesel, an 1987, vopsitorie, tinichigerie făcute, 1.000 de dolari sau variante". Mărturisesc că mi-a plăcut. Şi l-am sunat. O voce onestă, de om aşezat pe care nevoia îl împinge să vîndă o maşină pe care a iubit-o ca pe ochii din cap vorbeşte despre defecte ca despre nasul puţin coroiat şi şoldurile cam prea voluptoase ale soţiei credincioase, cu inimă de aur. Într-adevăr, mă asigură, are o inimă de aur, asupra căreia ai fi un criminal să intervii cu altceva decît cu niţel ulei de motor din ăla bun. Şi vorbele lui îmi fac inima cît casa şi abia aştept întîlnirea de a doua zi şi spun acasă că mîine avem program şi că e ceva care îmi spune că luăm maşina aia. A doua zi, pe ger şi ninsoare, răzbim pînă la o curte de la marginea Bucureştiului, acasă la un ţigan cu ochi albaştri, manierat cu noi şi satrap cu cîinele. Ne spune pe scurt, dar cu dichis povestea vieţii lui de lăutar, pe care îl paşte în martie o plecare în Spania de dragul căreia a trebuit să facă rost de un acordeon de 700 de dolari cu care să încînte cu tangouri, valsuri şi café-uri distinşii spanioli de Valencia. Şi cu manele pe ciorditorii români, în rarele