...patimă mare cărţile astea, domn' profesor ...

M. Sebastian, Steaua fără nume Şi-a luat-o. Şi a luat-o destul de rău. Şi chiar din prima, cînd, înarmat cu el, a vrut să se dea occidental şi a plecat în oraş fără portofel. Doar cu cardul. Nici un leu nu avea în buzunar. Aşa că, după o cumpărătură ici, o cumpărătură dincolo, îmbătat de succes, s-a gîndit să încerce şi la o benzinărie. Dacă-i bal... Problema a apărut cînd pe factură i s-a bătut o altă sumă. Normal, din greşeală; normal, mult mai mare. Mare chestie, şi-a spus. Anularea tranzacţiei se face dintr-un buton al aparatului. În România însă, atîta naivitate costă. A aşteptat o oră, pentru că băiatul de la benzinărie, simpatic de altfel şi fără altă vină decît aceea de a fi om şi de a greşi pe măsură, nu prea ştia el cum se descurcă iţele încurcate ale cardului ăstuia, ale anulării tranzacţiei. A aşteptat mult şi a aşteptat bine şi a tot aşteptat anularea, care a venit, ce e drept, dar într-un final depărtat, după multă tevatură şi după şi mai multe telefoane. "La noi", începe domnul aproape blond, înalt şi cu accent ardelenesc, dîndu-mi emoţii că va termina cu ca la nimenea, "sistemul de cărţi de credit e de abia la început". El, utilizator de puţină vreme, a fost foarte încîntat de idee. De-asta şi-a şi făcut. Pentru că dispare senzaţia aia de stres pe care o provoacă hîrtiile, veşnic în schimbare, veşnic în pericol de deteriorare sau de furt. E elegant şi e comod. Da, dar... "legătura dintre comerciant şi bancă este încă foarte proastă". De multe ori ţi se întîmplă la magazin. Cînd eşti urmărit de un căruţ doldora de cumpărături şi de o coadă cu mulţi ochi, cu multe sprîncene şi cu şi mai multe oftături. Cînd te apuci să deversezi toate produsele, să aştepţi să le treacă domnişoara casieriţă pe factură şi cînd, mîndru că tu "ai cu ce", să întinzi, cu două degete, într-un gest aristocratic şi