- Social - nr. 25 / 6 Februarie, 2004 Tonul foarte dur al ministrului Administratiei si Internelor, domnul Ioan Rus, folosit cu prilejul unui bilant de la sfarsitul anului 2003, la care au participat si domnii Ion Iliescu si Adrian Nastase, indreptatit din toate punctele de vedere, anunta, intr-un fel supararea - sora cu furia - ministrului de acum doua zile. Atunci, in fata presedintelui Romaniei si a sefului Guvernului, Ioan Rus blama automultumirea, delasarea, blazarea si indiferenta cu care uneori trateaza Politia sub ai carei ochi sporeste si se amplifica violenta din strada, ziaristii sunt batuti de slugile unor mahari ai lumii interlope, cetatenii devin victime ale celui mai puternic si mai agresiv. Ministrul se plangea atunci ca unii politisti colaboreaza "frateste" cu infractorii, ca pestii cei mari mereu scapa. Asa se face ca, o femeie, care a furat un sac de cartofi, pentru a-si hrani cei sase copii, este condamnata la un an de inchisoare, in timp ce toti "verisorii" lui Chioru Carabina, Gigi Kent, Fane Spoitoru, miliardari si chelneri ai hotiei, zburda linistiti, de nimeni deranjati. Miercurea trecuta, Ioan Rus anunta ca 4.000 de politisti au fost dati afara, in nici patru ani (deci, anul si mia!) pentru luare de mita, matrapazlacuri, combinatii dubioase, smecherii si hotii. E prea mult! Motiv pentru care a lansat un semnal de alarma: "Treziti-va, politisti!" Din pacate, gustul amar, lasat de o realitate in asemenea cazuri, cand implicat este chiar un cadru universitar de la Academie, cand politistii dau "cepuri" la conductele de benzina, cand arestati sunt, uneori, procurori, judecatori, avocati, executori judecatoresti abuzivi, cand exista legi, dar ele nu se respecta si nu se aplica, cetateanului dezarmat, prins mereu la mijloc intre neputintele altora si revolta lui, exclama: "In Romania nu se mai poate face nimic? Singura solutie ramane puscaria!"