- Social - nr. 25 / 6 Februarie, 2004 Inca de la infiintarea sa, in 1989, formatiunea etnica reprezentativa a maghiarilor din Romania si-a manifestat clar optiunea pentru autonomia teritoriilor locuite de persoane apartinand acestei minoritati. Liderii maghiarimii au adoptat in acest sens o strategie care, in anumite momente, s-a incalzit, alteori s-a racit, dar care, in esenta, a ramas de-a lungul celor 14 ani de lupta politica una si aceeasi _ autonomista. Analistii spun ca o alta constanta a evolutiei UDMR pe scena politica romaneasca a fost dependenta permanenta a liderilor maghiari fata de cercurile puterii din capitala ungara, care, indiferent de orientare, au inteles sa foloseasca aceasta oportunitate in jocurile politice din tara vecina si, desigur, in meciurile aprinse facute pe malurile Dambovitei.Maghiari buni versus maghiari rai Cu un ochi spre Bucuresti si unul spre Ardeal, cu urechea palnie spre Budapesta, UDMR-ul a promovat cu consecventa obiectivele sale programatice in apele tulburi ale politicii autohtone. Confruntati cu exemplele triste ale dezmembrarii unor tari din imediata proximitate, care au pornit tocmai de la cereri "legitime" ale unor minoritati ce isi clamau dreptul la "autonomie teritoriala", autoritatile de la Bucuresti au rezistat eroic solicitarilor cu iz secesionist, incercand sa tempereze zelul UDMR prin concesii si drepturi acordate peste standardele internationale in materie. De la o etapa la alta, strategii maghiari, consiliati de alti strategi arondati unor institutii serioase din tara vecina, au gasit intotdeauna formulele cele mai bune de presiune. O perioada, de exemplu, s-a jucat cu un real succes piesa "Maghiari buni (moderati), maghiari rai (radicali)", apoi s-au scris scenarii pentru fructuoasa politica a pasilor marunti. Realizarile obtinute treptat au facut ca, pentru cel putin 5% din romani, liderii moderati ai m