Totul a pornit în urmă cu 20 de ani, de la un artist rebel, profesor la Arhitectură şi cîntăreţ de muzică folk. Alexandru Andrieş a impus atunci caşcavalul ca limită de separaţie între două clase sociale distincte - clasa conducătoare, favorizată a sorţii şi clasa muncitoare, adică toţi ceilalţi. Versul "Astăzi iar, la telejurnal, am văzut caşcaval!" a trecut, mai în şoaptă, mai în strigăt cu disperare, pe la urechile multor români ce aveau dreptul doar să viseze la o iluzorie prosperitate. Chiar şi pentru intelectualii acelor vremuri, prosperitatea începea prin înlocuirea gustului fad al brînzei dietetice cu un aliment superior calitativ. De la stabilirea caşcavalului ca "emblemă" a clasei sociale favorizate pînă la transformarea cuvîntului în jargon a fost nevoie doar de apariţia unei maladii sociale - şuţii de cartier. Aceştia au înlocuit sensul olfactiv al cuvîntului cu cel tactil, cu mult mai eficient în spaţiile aglomerate în care şuţii operează. Micii hoţi de buzunare au transformat cuvîntul "caşcaval" într-un sinonim pentru "bani", fără să ştie că în acest fel remodelează graniţa conturată de Andrieş între clasele sociale. Adaptaţi mai rapid la economia de piaţă, şuţii au împărţit societatea în categoria oamenilor ce dispun de bani (caşcaval) şi, implicit, au acces la bunurile societăţii de consum şi categoria oamenilor săraci, pentru care prezenţa banilor în buzunare nu este o obişnuinţă. De aici începe practic intervenţia bancherilor în mediul social. Sub pretextul că protejează banii românilor de apetitul şuţilor pentru "caşcavalul" altora, în 1995 a apărut primul card pe piaţa din România. Produsul a cîştigat rapid încrederea românilor cu venituri medii sau mari, dar este încă privit cu scepticism de cea mai mare parte a populaţiei. Deşi în cei opt ani de apariţie au fost emise peste 5 milioane de carduri, bancherii nu se pot lăuda cu capacitatea