Ce aşteaptă cetăţenii cu drept de vot din comuna Adunaţii Copăceni de la Lia Roberts? Prin 1993, se lansase un hit de mahala cu aluzii politice al cărui refren suna cam aşa: "Ieşi, nea Nicule, din groapă / De ne-ncalţă şi ne-mbracă / Stolojan şi nea Ion / Ne-a lăsat în curu' gol". Dacă în Occident oarece magazine cu şic îşi permit, înaintea Crăciunului, să dea bulendre gratis celor ce au curajul să vină în pielea goală la ora deschiderii, la noi, cîteva milioane de oameni parţial îmbrăcaţi trăiesc cu sentimentul că societatea de consum le trînteşte zilnic uşa-n nas. Cum nea Nicu întîrzie nepermis de mult, ivirea la orizont a providenţialei cucoane din America, dispusă numai în campania electorală să spargă cîteva milioane de parai, voalează clişeul preşedintelui sfîşietor de sărac în aşa hal încît frisonul electoral al românului capătă încărcătura jocului 6 din 49. La extragerea Loto din toamnă, formula 1 din 5, numai cine nu visează la o pereche de galoşi noi n-o va bifa pe tanti aia cu poşetuţa întredeschisă. Mircea DINESCU
Ce aşteaptă cetăţenii cu drept de vot din comuna Adunaţii Copăceni de la Lia Roberts? Prin 1993, se lansase un hit de mahala cu aluzii politice al cărui refren suna cam aşa: "Ieşi, nea Nicule, din groapă / De ne-ncalţă şi ne-mbracă / Stolojan şi nea Ion / Ne-a lăsat în curu' gol". Dacă în Occident oarece magazine cu şic îşi permit, înaintea Crăciunului, să dea bulendre gratis celor ce au curajul să vină în pielea goală la ora deschiderii, la noi, cîteva milioane de oameni parţial îmbrăcaţi trăiesc cu sentimentul că societatea de consum le trînteşte zilnic uşa-n nas. Cum nea Nicu întîrzie nepermis de mult, ivirea la orizont a providenţialei cucoane din America, dispusă numai în campania electorală să spargă cîteva milioane de parai, voalează clişeul preşedintelui sfîşietor de sărac în aşa hal încît frisonul electoral al românului ca