* Pur şi simplu dragoste / Love Actually (Marea Britanie-SUA 2003), de Richard Curtis. Dacă filmul acesta are dreptate şi principalul subiect de conversaţie, la întîlnirile dintre prim-ministrul Marii Britanii şi preşedintele Statelor Unite, e într-adevăr dragostea, cum se face că lumea noastră n-arată puţintel mai altfel? Ei bine, să spunem doar că, în lumea noastră, prim-ministrul Marii Britanii nu este Hugh Grant. Grant prim-ministru! E o lovitură de casting de nu-ţi vine să crezi, ceea ce e bine, pentru că nici lui nu-i vine să creadă. Admiraţi-i stilul, atunci cînd i se fac onorurile reşedinţei din Downing Street: e stilul clasic al personajului care a nimerit din greşeală la o petrecere şi n-ar vrea să se facă de rîs, drept care îşi măsoară îndelung cuvintele, se miră sincer cînd acestea, ieşindu-i pe gură, se dovedesc a fi nişte enormităţi şi, iute ca fulgerul, se hotărăşte să salveze situaţia vărsîndu-şi paharul pe interlocutor. Ca actor, Grant e stăpînul unui domeniu limitat, dar valoros: e maestrul celor o mie şi unu de feluri inteligente de a spune "ăăă" şi "hmmm", maestrul pauzei la mijloc de frază, cînd cuvintele regretabile deja au plecat, cuvintele salvatoare nu mai vin, iar demnitatea nu mai ştie cum să-şi acopere fundul gol, maestrul micilor gafe pe care teama de penibil le transformă în mari dezastre şi al marilor dezastre care se trag din încercările de a îndrepta micile gafe. Regizorul şi scenaristul britanic Richard Curtis, care a mai lucrat cu Grant (doar ca scenarist) la Patru nunţi şi o înmormîntare, Notting Hill şi Jurnalul lui Bridget Jones, ştie ce-i face bine actorului: să o salute din mers, vesel şi nepăsător, pe managera de catering (Martine McCutcheon) de care s-a îndrăgostit şi, după ce pericolul a trecut, să explodeze de ciudă: "Jalnic!" După ce vedeţi filmul, amuzaţi-vă cu următorul exerciţiu: încercaţi să vă imaginaţi cum s-a