Guvernanţilor români nu prea le place politica. Sau cam aşa se deduce din reacţiile lor. Cînd apare o acuzaţie sau un reproş din partea cuiva, invariabil se emite o replică suficientă: dom'le, ăsta e un atac politic. În logica de guvernant, în spatele oricui face o acuzaţie sigur se ascunde un interes politic. Cînd presa a semnalat săptămîni în şir corupţia în cazurile Puwak - fonduri europene şi Şerban Mihăilescu - Buşteni, cei implicaţi, alături de prim-ministrul Năstase, declarau sfătoşi şi atotştiutori: da, sînt interese politice la mijloc, noi ştim cine este implicat. Iar în cazul de plagiat al ministrului Beuran conspiraţia era şi mai precisă: atacurile erau declanşate de interese obscure speriate că plagiatorul făcea curăţenie în sistem. Cînd autorii sînt cunoscuţi, nici nu se mai discută, e clar de la început. Acţiunea Populară i-a acuzat cu dovezi convingătoare pe Rodica Stănoiu şi pe Ioan Rus de implicare în afaceri dubioase; aceeaşi replică: ei urmăresc capital politic, nu merită un răspuns. Se înţelege că e OK să furi, urît e să ai interese politice. Totul poate fi explicat aşa. La finalul interviului publicat săptămîna trecută, Dan Matei Agathon spunea că tema libertăţii presei româneşti în pericol a fost scornită de cei din Alianţa PD-PNL, ca să aibă cîştig politic imediat în detrimentul intereselor şi imaginii externe ale ţării. Cînd s-a cerut formarea unei comisii parlamentare de control pentru cazurile copiilor înfiaţi în Italia, Şerban Mihăilescu a refuzat superior: fii, dom'le, serios, s-ar politiza! Interesele politice sînt transfrontaliere. Un parlamentar european din Grupul popular creştin-democrat s-a arătat scandalizat de corupţia din România. Adrian Năstase a găsit rapid explicaţia, în stilul său acru-băşcălios: noi, românii, am făcut o impardonabilă greşeală, am lăsat PNŢCD, filiala din România a grupului respectiv, în afara Parlamen