Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clasa politica, in dezacord cu populatia, in privinta votului uninominal!

Publicat in Cuvantul Liber, vineri 6 februarie 2004 ·

- Social - nr. 25 / 6 Februarie, 2004 Comisia pentru modificarea legilor electorale a respins, asadar, miercuri, toate variantele posibile de introducere a votului uninominal la alegerile parlamentare din acest an, fapt ce presupune mentinerea actualului sistem de alcatuire a Camerei Deputatilor si Senatului. Reprezentantii partidelor politice au respins din start atat propunerea actualei puteri, de introducere a votului uninominal la Senat, cat si varianta Aliantei PNL _ PD, potrivit careia ambele Camere sunt alese prin scrutin mixt, respectiv jumatate pe liste de partid si cealalta jumatate prin vot uninominal. Cu toate acestea, Comisia a fost de acord cu propunerea PSD de reducere a perioadei campaniei electorale de la 45 la 30 de zile, singurii care s-au opus fiind liberalii si democratii. Desi alesii nu au acceptat sa-si reduca mandatele, cu 10 la suta, s-a convenit micsorarea numarului de parlamentari cu un procent de cinci la suta, corespunzator scaderii numarului populatiei. Pragul electoral pentru accederea in Parlament va ramane neschimbat _ cinci la suta pentru partide si opt la suta pentru aliante-alegatorii urmand a fi primiti la urne atat cu buletinul, cat si cu cartea de alegator. Oricum, presedintele Comisiei electorale, pesedistul Viorel Hrebenciuc, a declarat ca partidul de guvernamant va depune un amendament in favoarea introducerii votului uninominal la Senat, cu ocazia dezbaterii in plen a legii. GHEORGHE GIURGIU - Social - nr. 25 / 6 Februarie, 2004 Comisia pentru modificarea legilor electorale a respins, asadar, miercuri, toate variantele posibile de introducere a votului uninominal la alegerile parlamentare din acest an, fapt ce presupune mentinerea actualului sistem de alcatuire a Camerei Deputatilor si Senatului. Reprezentantii partidelor politice au respins din start atat propunerea actualei puteri, de introducere a votului uninomina

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 2 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Justin Timberlake a fost arestat în New York. Artistul s-a urcat băut la volan

Adevarul acum o ora
Cântărețul american Justin Timberlake a fost arestat în Long Island, New York, după ce s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice, relatează Daily Mail.

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum o ora
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Modificarea Legii cetăţeniei: După 10 ani de căsătorie în străinătate, soţul/soţia poate deveni cetăţean român

Adevarul acum o ora
Senatul a adoptat şi amendat, marţi, în plen un proiect de completare a Legii cetăţeniei, iniţiat de Guvern, care stabileşte că cetăţenia română se poate acorda, la cerere, unei persoane străine care este căsătorită şi convieţuieşte în afara graniţe

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 2 ore
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Slovacia îl va susţine pe Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO, anunţă preşedintele Peter Pellegrini. Bratislava a avut o solicitare specială pentru a-l sprijini

News.ro acum 16 minute
Slovacia va susţine candidatura premierului olandez Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO, a declarat marţi noul preşedinte de la Bratislava, Peter Pellegrini, la încheierea unei reuniuni extraordinare a Consiliului European, relateaz

Bărbat prins în FLAGRANT în timp ce primea 30.000 euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru un teren

Gandul acum 21 minute
Un bărbat a fost prins în flagrant de procurorii DNA Iaşi în timp ce primea 30.000 de euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru concesionare unui teren. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzația de trafic de influență. I

Cântărețul Florin Decuseară a căzut, luni seara, de la înălțime la CNE Cernavodă, județul Constanța. Medicii sunt rezervați (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Bărbatul care a căzut luni seara, 17 iunie, de la înălțime în localitatea Cernavodă, la centrala nucleară, județul Constanța, este artistul Florin Decuseară, potrivit unor surse. Acesta este angajat în calitate de tehnician la CNE Cernavodă. Reamint

Achiziția tramvaielor Imperio de către Primăria București de la Astra Arad este anchetată de Parchetul European și DNA

Ziare.com acum 4 ore
O anchetă a fost deschisă la DNA, dar și la Parchetul European, privind achiziția a 100 tramvaie Astra Arad de către Primăria Capitalei. În timpul mandatului Gabrielei Firea a avut loc atribuirea licitației, iar contractul a fost semnat de Nicușor D

István Kovács a aflat care e primul meci pe care îl va arbitra la Euro 2024

Mediafax acum 39 minute
Arbitrul român István Kovács a primit împreună cu asistenţii din brigada sa prima delegare la actuala ediţie a Campionatului European din Germania. În cea de-a doua rundă a fazei grupelor, el va conduce partida dintre Slovenia şi Serbia, contând pen

Vremea

București
acum

34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

30°
mar.

21°/30°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
Timisoara
acum

32°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°