Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Subventii numai pentru agricultorii organizati pe exploatatii

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 7 februarie 2004 ·

Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Constanta va incepe curand sa primeasca cererile de inscriere pentru acordarea subventiilor din domeniul zootehniei, potrivit noului ordin al Ministerului Agriculturii, Padurilor, Apelor si Mediului, prin care se aproba normele metodologice privind sprijinul direct al statului stabilit pentru 2004. Beneficiarii acestor subventii sunt producatorii agricoli, persoane fizice sau juridice, care detin, cresc sau exploateaza animale de productie si/sau reproductie, inscrise in registrul agricol in localitatea unde sunt situate acestea. De asemenea, o alta conditie obligatorie o reprezinta aceea ca toti producatorii care solicita astfel de subventii trebuie sa fie organizati, conform legii, in exploatatii agricole. Actul normativ publicat in Monitorul Oficial, din ziua de 3 februarie, prevede ca, pentru a putea obtine subventionarea, crescatorii de animale au obligatia sa faca dovada livrarii de animale pentru autorizare, individualizate in sistemul national prevazut de legislatia in vigoare, sa livreze productii de carne in viu pentru abatorizare sau oua de gaina certificate ecologic si sa dea catre prelucrare agentilor economici specializati in prelucrarea laptelui de oaie si capra. Totodata, ca o noutate aparuta in acest an, producatorii de viermi de matase pot primi si ei subventii, daca livreaza gogosi crude de matase la unitatile de procesare. Apicultorii pot cere subventii in situatia in care mierea produsa este procesata prin intermediul Asociatiei Apicultorilor. Persoanele care detin material biologic pentru reproductie se inscriu si ele pe lista subventionatilor. In ceea ce priveste sumele care vor fi alocate, acestea vor fi destul de substantiale, pentru apicultori fiind destinata suma de cinci miliarde lei, iar pentru crescatorii de viermi de matase a fost stabilita suma de 0,4 miliarde lei, valori mai mari decat

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie,în Suceava: Două maşini, în care se aflau şapte persoane, s-au ciocnit/ Patru victime erau încarcerate, fiind declarate moarte/ Un copil, găsit mort sub o maşină răsturnată/ Alţi doi copii, la spital - FOTO, VIDEO

News.ro acum 12 ore
Două autoturisme s-au ciocnit, sâmbătă după-amiază, pe DN 2, în judeţul Suceava, în acestea aflându-se şapte persoane. Patru dintre victime, adulte, au fost încarcerate, iniţial trei din ele fiind declarate decedate. Pentru a patra s-au făcut manevr

MAE Alți trei cetățeni români au fost găsiți decedați în Spania în urma inundațiilor. Trei sunt dispăruți

Ziua Constanta acum 9 ore
În continuarea comunicărilor privind situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană - Regatul Spaniei, afectați de inundații, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți

Incendiu într-un mall din Alba Iulia, provocat de un copil lăsat nesupravegheat

Ziare.com acum 9 ore
Sâmbătă seara, clienții unui mall din Alba Iulia au fost evacuați de urgență după ce un incendiu a izbucnit în zona de menaj a unui supermarket. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan, c

Joe Biden îl va primi pe Donald Trump la Casa Albă pentru discuții despre tranziția de putere

Ziare.com acum 9 ore
Joe Biden îl va întâmpina pe Donald Trump, viitorul președinte al SUA, miercuri la ora 16:00 GMT, în Biroul Oval, conform anunțului purtătoarei de cuvânt Karine Jean-Pierre, citată de AFP și Agerpres. Biden a promis că va asigura un transfer de pute

Craiova a prins roşu în obraji, după 3-1 cu Hermannstadt

Mediafax acum 9 ore
În etapa a a 16-a din Superliga de fotbal, Universitatea Craiova a trecut sâmbătă, cu 3-1, de nevoiaşa FC Hermannstadt, pe arena „Ion Oblemenco”. Oaspeţii au deschis scorul prin Chiţu (12), dar s-a intrat la pauză cu o remiză, Kolic egalând din pena

Premier League: FC Liverpool – Aston Villa 2-0

News.ro acum 6 ore
Echipa engleză FC Liverpool a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Aston Villa, în etapa a 11-a din Premier League. „Cormoranii” au marcat primul gol al meciului de pe Anfield în minutul 20. Pasă Mohamed Salah şi finalizare Dar

Vladimir Putin a ratificat tratatul de parteneriat strategic cu Coreea de Nord

Ziare.com acum 7 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ratificat un tratat care consolidează parteneriatul strategic dintre Moscova și Coreea de Nord, tratat ce include o clauză de apărare reciprocă, relatează Reuters. Acordul a fost semnat de Putin și liderul nord-core

„Crimeea s-a dus!”. Ucraina trebuie să se concentreze pe pace, nu pe teritoriu, spune Bryan Lanza, consilier de rang înalt al lui Donald Trump

News.ro acum 8 ore
Bryan Lanza, strateg al Partidului Republican şi un consilier senior al preşedintelui ales Donald Trump, a explicat la BBC că viitoarea administraţie se va concentra pe obţinerea păcii în Ucraina, mai degrabă decât să permită ţării să-şi recâştige t

Un șofer de 83 de ani, care consumase alcool, a lovit o elevă pe trecerea de pietoni, în apropierea școlii, și a fugit de la locul accidentului

HotNews acum 10 ore
O elevă de 14 ani a fost lovită de un autoturism pe o trecere de pietoni aflată în apropierea unei unităţi de învăţământ din Târgu Jiu, şoferul de 83 de ani care conducea maşina părăsind locul accidentului, au anunţat sâmbătă reprezentanţii Inspecto

Un consilierul al Trump dă frisoane Ucrainei: Crimeea a dispărut

Mediafax acum 10 ore
Donald Trump se aşteaptă ca Zelenski să aibă „o viziune realistă pentru pace” în Ucraina. Un consilier al preşedintelui ales american, Bryan Lanza, a declarat pentru BBC că următoarea administraţie se va concentra mai degrabă pe obiectivul realizări

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/10°
mar.

6°/8°
mie.

7°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

5°/10°
mie.

4°/8°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

10°/13°
mar.

9°/12°
mie.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/9°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

3°/8°
Timisoara
acum

dum.

0°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/10°
mie.

3°/10°