Jostein GAARDER
Fata cu portocale
Traducere de Raluca Iani
Editura Univers,
Colectia „Romanul secolului XXI“,
Bucuresti, 2003, 158 p., f.p.
Miza literaturii lui Jostein Gaarder se vede in romanul publicat in 2003, Fata cu portocale: explorarea limitelor fictiunii, impingerea lor pina in teritoriul vietii „private“ pe care cititorul obisnuit, din comoditate sau din pudoare, il apara de obicei de orice interventie socotita straina. Pentru scriitorul norvegian nu exista o dihotomie intre arta si existenta, ca pentru Th. Mann sau Gombrowicz. El se apropie mai degraba de estetica lui Artaud, cel care a teoretizat abolirea distantei dintre teatru si publicul sau. Numai ca practica aceasta nu e la Gaarder „singeroasa“, ci pasnica. Micul Joakim din Misterul de Craciun se intilneste intr-o seara cu eroina ale carei aventuri le citise pe nerasuflate aproape o luna intreaga si discuta cu ea la un ceai despre tot ce ii trece prin cap. Fictiunea patrunde in viata si se confunda cu ea fara sa provoace rupturi sau bulversari.
Devine doar mai „reala“, asa cum viata incepe sa para, dupa acest contact, mai misterioasa si mai plina de sens.
Si in Fata cu portocale scriitorul experimenteaza tehnica povestirii in rama. Cele trei naratiuni principale se includ unele pe altele, ca niste cercuri concentrice. Scenariul care le integreaza e simplu. Constient ca are sa moara, Jan Olav scrie in ultimele luni de viata o lunga scrisoare pe care urmeaza sa o citeasca fiul sau, cind va fi implinit 15 ani. Manuscrisul, ascuns de tata cu dibacie in captuseala caruciorului, e gasit pina la urma de bunica si inminat solemn lui Georg, cind sorocul s-a implinit. Adolescentul il citeste febril, incuiat in camera, si il completeaza cu propriile comentarii, pentru ca vrea neaparat sa scrie o carte impreuna cu tatal sau. Naratiunea centr