Regizorul Felix Alexa (care l-a distribuit in doua spectacole pina acum) spune despre el ca are o puritate interioara cum greu gasesti. Mai mult decit atit, are o energie care se transmite magnetic in jurul lui, pe scena si in sala. E un actor care crede in ce face cu o inconstienta care te face sa speri ca teatrul mai are o sansa. Anul trecut a fost nominalizat la Premiul pentru Debut al Uniunii Teatrale din Romania – UNITER (pentru rolul din Drept ca o linie, regia Radu Apostol) si l-a pierdut. Anul asta a lasat Braila
pentru Nationalul din Bucuresti si joaca la Odeon intr-un spectacol care te face sa vezi altfel lumea – Chip de foc, de Marius von Mayenburg. Iar Marius Manole poate chiar sa... inflacareze.
Sint un actor norocos
Esti vedeta, Marius?
Nu cred ca-n Romania sint vedete. Exista oameni foarte cunoscuti: toata lumea in tara asta stie cine e Adriana Trandafir, mama mea in Chip de foc. Cine tine la actori, tine si la ea si la Alexandru Arsinel. Nu inseamna neaparat ca sint vedete, totusi. Eu nu-s vedeta, sint o „tinara speranta a teatrului romanesc“, speranta care-o sa moara foarte repede daca n-are grija de ea si de ce face pas cu pas. Sint pur si simplu un actor norocos, mult mai norocos decit altii: am prieteni supertalentati care n-au avut insa sansa. Eu am ajuns in Bucuresti.
Dupa norocul tau ai venit in Bucuresti?
Nu, am venit in Bucuresti pentru ca iubeam foarte tare in perioada aia... Lasind asta, niciodata n-am vrut sa vin aici, mi se parea o lume mult prea inaccesibila, mi-era si foarte frica, nu-ntelegeam exact cum functioneaza Bucurestiul. Mi se parea si un oras mult prea mare, in care greu iti gasesti prieteni si greu ai oameni linga tine; nu voiam sa pierd prietenii pe care-i aveam dindu-i pe... nimic. Ceea ce s-a si-ntimplat, de altfel; mi-e mai usor, totusi, cind m
