Carturarii Romaniei nu au acordat atentia cuvenita marilor probleme ale societatii. Ei nu au vazut ca evolutia romaneasca, in virtutea paradigmei colectiviste, este cu totul insuficienta pentru confruntarea cu lumea larga. Au subestimat rolul individului in beneficiul unei filozofii colectiviste si al unei minoritati dominante. Deprinsi sa decreteze orientari din perspectiva propriilor lor interese sau din aceea strict ideologica, intelectualii Romaniei nu au gindit relatia cu masele in chip deschis-nediscriminator. Ei au socotit ca fiind important mitul istoric pentru adincirea ideii de identitate nationala formulata in secolul al XIX-lea. Adaptarea la noua entitate politica de dupa primul razboi nu a atenuat excesele ideologice si nu a contribuit la depasirea dezechilibrelor sociale din epoca precedenta. Centralismul noii administratii a minimalizat ori irosit sansele de a atinge un standard economic intemeiat pe resursele regiunilor nou dobindite de statul roman.

In schimb, a incurajat complexele de superioritate sau de inferioritate, nu in ultimul rind gratie serviciilor intelectualilor implicati in politica.

Alaturi de o parte dintre congenerii sai, Constantin Noica avea sa ridice colectivismul la rang de norma filozofica. „Pentru prezent – scrie filozoful – exista un fel de ordine cu privire la care e greu, daca nu chiar cu neputinta, sa nu fii constient: e ordinea colectivului.“ Problemele ce tin de formarea constiintei persoanei au fost mereu aminate in dezbaterile culturale romanesti. In schimb, importanti filozofi si istorici –, iar pe urmele lor, si multi formatori de opinie – au propus instituirea unei culturi centralizate. Aceasta s-a facut, cum ar fi observat Gellner, „impotriva taranilor si nu pe baza culturii lor“. Simbolismul nationalist are o legatura cu antica si viguroasa viata a taranilor, cu das Volk sau cu Neam-ul. Taranii,