Teatrul „Toma Caragiu“, Ploiesti.
Nevrozele sexuale ale parintilor nostri de Lukas Bärfuss.
Traducere de Victor Scoradet.
Cu: Elena Popa, Lucia Stefanescu, Constantin Cojocaru, Mihai Calota, Karl Baker, Alexandru Pandele, Sebastian si Narcis.
Regia: Radu Afrim.
Scenografia: Stefan Caragiu.
Coregrafia: Fatma Mohamed.
Nevrozele sexuale ale parintilor nostri. Ce bizarerie! Trei, as zice, sint polii care se incruciseaza in aceasta noua bizarerie de spectacol, marca Afrim: parintii insisi, nevrozati, liberi sexual, totodata foarte putin diferentiati in gesturi, apucaturi, vestimentatie. Apoi raporturile spatiale explodate, ca si cind ar compune volumetria dintr-o minte nebuna. Ceea ce e sigur adevarat, avind in vedere ca personajul principal, al treilea pol al stranietatii la Radu Afrim, e o retardata dragalasa, zglobie si lipicioasa, repede intrata pe sub pielea spectatorului.
Cum legaturile intre diferitele volume se impiedica mai tot timpul, in mintea ei, dar si in fata publicului, spatiul se creeaza numai din obiecte suspendate, asimetrice si din lumini crude. Este marele merit al scenografului Stefan Caragiu de a fi conceput un spatiu frumos, halucinant, naucitor in sine, pe care sa-l adecveze perfect intentiilor regizorale. Stranietatea de tipul geometriei, perceptia volumelor in afara limitelor firesti, cu obiecte metalice suspendate si asezate ca intr-un soi de insectar, se dubleaza prin lumina puternica si cruda. Mixtura intre formele taioase, medicale, abstrase cu totul sferelor familiare noua (dar care compun cadrul familiar al fetei), penele parintilor, cu movuri stridente, si pantalonii evazati e edificatoare atit pentru o perceptie spatiala dictata de ani de tratament neurologic, cit si pentru extazurile specifice generatiei de care va fi vorba.
Unde? In spectacolul Teatru
