Unde sintem (diagnostic de etapa)
La sfirsitul acestui an – se stie – vom avea alegeri generale (iar locale – in vara). Va mai obtine actuala putere un mandat sau vom inregistra a treia rotatie la guvernare din istoria noastra recenta, dupa cele din 1996 si 2000?
La aproape un deceniu si jumatate de la caderea regimului comunist, ne aflam in ultima etapa a „integrarii euroatlantice“. Dupa revolta populara din decembrie 1989, urmata de euforii si tensiuni calmate treptat, de-a lungul citorva ani, tara s-a dovedit stabila, ca intreaga Europa Centrala, spre deosebire de Est si de Sud-Est, unde, in spatiul fostei Iugoslavii si al fostei Uniuni Sovietice, s-au produs turbulente grave, pina la razboaie civile.
Asemeni colegelor sale Central-europeane, chiar daca in coada plutonului (cu dificultatile, sovaielile, „nostalgiile“ si mafiotismele prea-bine cunoscute), Romania a parcurs „tranzitia“ postcomunista, cu toate caracteristicile ei, recurente in regiune: exprimare libera si alegeri libere, refacerea sistemului institutional, in primul rind politic, cu esentialele rotatii la guvernare, reforma economica, privatizare, capitaluri straine, evolutie catre economia de piata, progrese in tehnologia informatiei, „consumism“ si asa mai departe. In termeni mai generali: democratie (in (re)constructie“), capitalism (inca nedesprins cu totul de etatism), globalizare (in curs). Ca proiect de societate: „occidentalizare“, in sensul liberalismului postbelic, ajuns si in Europa, in ultimele aproximativ doua decenii, in faza postmodernitatii si a integrarilor supra-nationale, dupa modelul federal Nord-american. Concret, ca strategie politica imediata: „integrare euro-atlantica“.
Pe acest traseu, Romania a stabilit relatii cu institutiile politice si financiare occidentale, a devenit membra a Consiliului Europei si a asa-numitului „Parteneri
